Un nou scandal PNL vs. PSD în jurul situaţiei investiţiilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila. Copreşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Cătălin Boboc, a lansat, ieri, critici destul de dure la adresa preşedintelui CJ Brăila, Viorel Mortu, spunând că investiţiile de milioane de euro de la spital nu pot rămâne neterminate, doar pentru că şeful judeţului se teme să-şi asume răspunderea. "Am o problemă cu domnul profesor, scriitor, Viorel Mortu, pe care vreau să îl felicit pentru organizarea unui eveniment - serios din câte am văzut şi care a ieşit foarte bine -, acel târg de carte. Dar în acelaşi timp aş vrea să îi transmit că poate în timpul liber îşi mai aduce aminte că e preşedinte al Consiliului Judeţean, fie el şi interimar", a declarat Boboc, ironic. Acesta a susţinut că în cazul în care există probleme penale la spital, instituţiile abilitate vor analiza situaţia, însă investiţiile nu pot rămâne în continuare blocate. "Vreau să îi spun că ar trebui să aibă grijă de un lucru: 6 milioane de euro - şi ăştia nu sunt toţi banii că mai e şi aparatură acolo -, sunt cheltuiţi deja la Spitalul Judeţean Brăila. Chiar dacă din ambiţiile, uneori megalomanice ale unui fost preşedinte, coleg de-al lui de partid, Bunea Stancu. Ei bine, banii ăia, pentru brăileni rămân cheltuiţi şi nu produc niciun beneficiu. Eu ştiu că e greu să îţi asumi astfel de chestiuni pe care nu le înţelegi, dar în Spitalul Judeţean trebuie făcută o analiză şi trebuie alocaţi de urgenţă banii, care nu-s puţini, dar nici foarte mulţi nu mai sunt, astfel încât sumele cheltuite deja să fie puse la treabă şi să aducă beneficii", a mai spus Boboc.
Mai mult, senatorul susţine că membrii PNL din CJ Brăila vor solicita prezentarea în totalitate a raportului Ministerului Sănătăţii la Spitalul Judeţean, în cadrul şedinţei ordinare de consiliu, ce va avea loc miercuri.
Viorel Mortu: "Regret că politicul intră în bocanci peste administraţie"
Contactat telefonic de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", preşedintele interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu, s-a arătat total dezamăgit de atitudinea afişată de Cătălin Boboc. Acesta a precizat că liberalul face declaraţii total nefondate, fără să cunoască gravitatea problemei. "Mă bucur că toată lumea se pricepe la orice. Problemele de la spital sunt mult mai complicate decât crede lumea. Finalul proiectelor este unul foarte dificil pentru că am impus criterii de corectitudine. Proiectele iniţiale trebuie să fie respectate, nimeni nu are voie să modifice, să umble la litera şi spiritul proiectului, cel puţin în anul acesta. Că în anii precedenţi s-a făcut acest lucru, e treaba celui care a făcut-o. Eu nu am făcut acest lucru şi nici nu-l voi face. De aceea finalul este dificil. Vamed cere, e dreptul lor. Ar fi naiv cine dă, pentru că orice ar da, în mod cert o face ilegal. În afara proiectului, eu nu sunt dispus să negociez nimic!", a declarat Viorel Mortu, precizând că, cel mai probabil, se va ajunge la proces în privinţa Vamed. "Domnul Boboc poate să spună orice. În ceea ce ne priveşte, dincolo de corectitudine nu putem negocia nimic. Sigur, cu domnii de la Vamed discutăm foarte des tema aceasta. Căutăm surse legale. Că cei de la Vamed au o singură idee, că vor bani în plus? Asta e o altă chestiune. Că proiectul este prost făcut? Asta e o altă chestiune. Că licitaţia a fost subfinanţată? De asemenea, o altă chestiune. Astea-s problemele pe care trebuie să le ştie lumea. Noi acum ne chinuim să normalizăm ceea ce este greşit de la început. Regret că politicul intră în bocanci peste administraţie", a conchis sursa citată, atrăgând totodată atenţia că toţi cei care îi aduc critici au fost la un moment dat vicepreşedinţi de CJ Brăila, sub conducerea lui Gheorghe Bunea Stancu.