Şeful liberalilor brăileni, Cătălin Boboc, s-a arătat extrem de deranjat de atitudinea manifestată de vicepremierul Liviu Dragnea, care a afirmat recent că PNL-iştii ar trebui să renunţe la funcţiile obţinute datorită Guvernării USL, dacă au intrat în opoziţei. Potrivit senatorului liberal, reacţia liderului PSD-ist nu este corectă ţinând cont de faptul că social democraţii nu au intrat la guvernare pe cont propriu, ci cu ajutorul PNL-ului. "Dragnea şi Ponta au senzaţia că au ajuns mari - deşi cred că nu sunt singurii - că au ajuns pe nişte funcţii, pe nişte fotolii şi au ajuns să conducă poporul român doar ei, cu forţele lor. Nu! Dacă nu eram noi, nu erau acolo, erau istorie", a declarat Boboc. Întrebat dacă atitudinea vicepremierului ar putea influenţa decizia PSD la nivel local de a nu rupe colaborarea cu liberalii în administraţia locală, acesta nu a dorit să comenteze. "Nu am de unde să ştiu, trebuie să îi întrebaţi pe cei de la PSD ce au de gând, ce e de făcut. Noi ne-am spus clar punctele de vedere, am exprimat ce avem de gând să facem. Nu ne-am făcut agenda după alţii. Noi ne facem propria agendă şi încercăm să o bifăm în fiecare zi", a mai afirmat acesta. Totodată, Boboc a subliniat că în plan local nu au mai existat discuţii cu niciuna dintre tabere pe subiectul majorităţilor în consilii şi a ieşirii sau nu de pe poziţiile cheie din administraţie. "Nu am avut niciun fel de discuţie pe această temă în ultima perioadă. Să ştiţi că scena politică este mai liniştită decât este scena media ca să zic aşa. Noi nu avem atâtea semne de întrebare în fiecare zi cum are presa. Nu o spun într-un sens rău. E normal. Dumneavoastră vreţi să aflaţi, să informaţi, dar pentru noi lucrurile sunt un pic mai simple. Iar în mod clar, în ceea ce priveşte Partidul Naţional Liberal, întotdeauna am făcut aşa şi probabil că o vom face şi de acum încolo. Ne vom face agenda singuri şi vom încerca să bifăm în fiecare zi, puncte de pe agenda proprie", a conchis sursa citată, precizând că nici până în acest moment nu au început negocierile oficiale cu PDL pe plan local.