Bob Dylan va susţine un concert unic în Israel | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bob Dylan va susţine un concert unic în Israel

Legendarul cântăreţ american, care va împlini vârsta de 70 de ani în luna mai, va susţine acest show pe stadionul Ramat Gan, din apropiere de Tel-Aviv. Acest stadion, cel mai mare din Israel, poate primi peste 40.000 de fani.
Acest anunţ a venit la doar câteva săptămâni după ce fostul lider al grupului Pink Floyd, Roger Waters, a lansat un apel public pentru a sprijini o campanie de boicotare culturală a statului Israel.
Concertul din Israel reprezintă o etapă din turneul mondial pe care Dylan l-a început în urmă cu două săptămâni în Taiwan şi care se va încheia vara viitoare în California.
Bob Dylan a cântat deja în Israel în 1987 şi în 1993.
Recent, celebrul muzician american a anunţat că în acest an va cânta pentru prima oară în China, unde va susţine două concerte în luna aprilie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro