Boala Parkinson îi afectează tot mai mult pe tineri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Boala Parkinson îi afectează tot mai mult pe tineri

Timp de două zile, Braşovul a găzduit, începând de ieri, un Curs Internaţional despre Boala Parkinson şi Afecţiunile de Mişcare, evenimentul la care au participat specialişti din SUA, Germania, Italia, Franţa şi România.
"Parkinson, considerată a doua boală neurologică după Alzheimer, afectează, în special persoane cu vârste de peste 65 de ani. În ultimii ani, însă, vârsta la care este depistată maladia a scăzut la 40-50 de ani, uneori chiar şi la 30 de ani, atenţionează specialiştii. Şi în România, numărul bolnavilor de Parkinson este în continuă creştere", avertizează un comunicat de presă.
"Din nefericire, în ultimii ani, însă, vârsta la care este depistată maladia a scăzut la 40 - 50 de ani, uneori chiar şi la 30 de ani", a subliniat Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România (SNR). Potrivit precizărilor sale, majoritatea cazurilor se înregistrează la pacienţi cu vârste de peste 55 de ani, dar unul din 20 de cazuri are debutul înainte de vârsta de 40 de ani. Bărbaţii sunt mai expuşi, statisticile arătând că prevalenţa bolii este de 1,5 bărbaţi la o femeie.

Şase milioane anual

Mureşan a arătat că, la nivel mondial, sunt diagnosticate cu boala Parkinson aproximativ şase milioane de persoane. Numai în China există mai mult de 1,7 milioane de persoane cu această afecţiune. În Europa se estimează că sunt în prezent peste 1,2 milioane de pacienţi cu boala Parkinson, iar numărul acestora este posibil să se dubleze până în 2030. În ceea ce priveşte România, ultimele date statistice indică faptul că se află sub tratament peste 70.000 de bolnavi cu maladia Parkinson. Există însă un număr mai mare de bolnavi care încă nu au fost diagnosticaţi.
Studiile realizate pe această temă au evidenţiat că boala Parkinson este mult mai frecventă în rândul sudorilor, medicilor, stomatologilor, profesorilor, avocaţilor, oamenilor de ştiinţă şi preoţilor, iar programatorii au o vârstă mai mică în momentul diagnosticului. Oamenii implicaţi în procesul de fabricaţie şi de transport prezintă un risc mai mic de a dezvolta maladia. Alt aspect interesant : boala Parkinson este mai des întâlnită în mediul rural, agricultorii fiind mai predispuşi la această boală decât vânătorii şi silvicultorii.
Există mai mulţi bărbaţi decât femei cu boală Parkinson, însă situaţia diferă foarte mult în funcţe de ţară. Astfel, există un contrast puternic între prevalenţa crescută masculină din Nigeria şi predominanţa feminină din Japonia.

Copii bolnavi

Etiopia are cea mai mică prevalenţă a bolii Parkinson înregistrată în lume (7 la 100.000). Ţara cu cea mai mare prevalenţă din lume este Albania (800 la 100.000). În această ţară, mai multe afecţiuni neurologice au fost raportate cu o incidenţă mai mare.
În 1875, Henri Huchard a detaliat primul caz de boală Parkinson juvenilă. El a descris la un copil de trei ani toate caracteristicile clinice ale bolii Parkinson. De atunci, cazul de boală Parkinson cu vârsta cea mai mică a fost cel al unei fete de 10 ani din Oklahoma, care a prezentat primele simptome la numai doi ani. Cu toate acestea, dezvoltarea maladiei la persoanele sub vârsta de 30 de ani este neobişnuită.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro