Numele sarbatorii a fost preluat de la cel al personajului principal al romanului "Ulise", Leopold Bloom, iar data la care se celebreaza - 16 iunie - este ziua în care se desfasoara actiunea din romanul lui Joyce.
Anul acesta, Bucurestiul se va alatura, pentru prima data, gratie initiativei Ambasadei Irlandei în România, celor peste 40 de orase din lume care sarbatoresc Bloomsday. Vor avea loc lecturi din romanul "Ulise" si vor fi interpretate piese muzicale asociate cu opera lui Joyce.
Prima editie Bloomsday la Bucuresti va avea loc în Piata Valter Maracineanu, în zona Cismigiu, de la ora 17.00.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.