• nu e motiv de panică, tehnica militară fiind doar în tranzit, pentru a participa la un exercițiu derulat în poligonul Smârdan
Zilele acestea, până pe data de 22 martie, pe șoselele din județul Brăila vor putea fi văzute convoaie de tehnică militară blindată. Acestea aparțin Brigăzii 282 Blindată ”Unirea Principatelor” Focșani, iar reprezentanții Armatei precizează, prin intermediul unui comunicat de presă, că acestea se îndreaptă spre poligonul de la Smârdan, județul Galați, pentru a participa la un exercițiu militar, ulterior întorcându-se spre bază, pe aceleași rute.
”Militari și tehnică militară din cadrul Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor” execută, în această perioadă, activități specifice de instruire, în zona de responsabilitate a marii unități. Până pe 22 martie 2024, tehnica militară și personalul care o deservește tranzitează județele Galați, Brăila și Vrancea pe cale rutieră, spre Centrul Secundar de Instrucție pentru Luptă Smârdan și retur”, se precizează în comunicatul de presă.