Se strânge laţul în jurul membrilor reţelei de proxeneţi brăileni conduse de "Naşul". Încă un brăilean care făcea parte din gaşca lui Marinel Apostu, zis "Calu", a ajuns în spatele gratiilor tot pentru infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism. Procurorii DIICOT Brăila au probat activitatea infracţională a lui Ciulei Lucian Stan (32 de ani), care a lucrat cot la cot cu ceilalţi proxeneţi, păcălind mai multe tinere să meargă la muncă în Spania sau Italia. Individul se folosea de aceeaşi tactică, minţindu-le pe fete că le găseşte un loc de muncă decent sau chiar că se căsătoreşte cu ele. Mai mult de atât, sora individului a fost căsătorită o perioadă cu proxenetul şef, astfel că "afacerea" se desfăşura în familie. Stan nu este însă la prima abatere de acest gen, în cursul anului 2006, el fiind arestat de autorităţile italiene, alături de Marinel Apostu şi Cristian Pruteanu, tot pentru infracţiuni de exploatare prin prostituţie.
Pentru faptele reţinute în sarcina sa, prin ordonanţă a procurorilor DIICOT Brăila a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de proxenet, fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. Ca şi ceilalţi membri ai grupării, individul de 32 de ani este cercetat pentru infracţiunile de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă agravată şi continuată, proxenetism în formă simplă şi agravată. Procurorii au adus probe temeinice în faţa instanţei de judecată, care să arate că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, ţinând cont de gravitatea infracţiunilor comise. Pe 29 noiembrie, Tribunalul Brăila a admis propunerea procurorilor şi a emis mandat de arestare preventivă pe numele proxenetului. "Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Brăila. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Stan Ciulei Lucian, pe o durată de 29 zile, începând cu 29 noiembrie, până la data de 27 decembrie. Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare", se precizează pe site-ul instanţei brăilene.
Astfel, proxenetul s-a alăturat membrilor "echipei" aflaţi tot în arest. Pe 12 noiembrie, Tribunalul Brăila a dispus arestarea preventivă a altor trei proxeneţi, respectiv Marinel Apostu, Mihai Adam, Victoraş Voinea, iar faţă de Vasilica Vlaicu (mama liderului de grup) şi Daniel Niculescu s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Inculpaţii au declarat recurs faţă de măsura arestului preventiv, însă magistraţii Curţii de Apel Galaţi nu le-au dat câştig de cauză.
Marinel Apostu Tânără trimisă "la produs", păcălită că va fi luată de nevastă
Potrivit procurorilor DIICOT Brăila, la grupul infracţional organizat constituit începând din 2005 de Marinel Apostu, specializat în comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism pe teritoriul Spaniei şi Italiei, a aderat şi Ciulei Lucian Stan, alături de Mihai Adam, Victoraş Voinea, Daniel Niculescu şi alte persoane.
"Aceştia au avut ca atribuţii individuale racolarea de tinere pentru practicarea prostituţiei şi exploatarea sexuală în interiorul grupului infracţional, sumele de bani obţinute din prostituţie fiind direcţionate atât către liderul grupului (într-un procent mai mare) cât şi către ceilalţi membri", precizează procurorii. Astfel, proxeneţii care făceau parte din reţea se ocupau de colectarea sumelor provenite din prostituţie şi expedierea în ţară a acestor sume, întrucât liderul grupului, "Naşul", cunoştea faptul că era căutat de organele judiciare. În plus, "încasările" nu puteau fi trimise numai pe numele lui, întrucât depăşea plafonul maxim fixat pentru expedierea de bani într-o lună de zile. Procurorii DIICOT mai precizează faptul că sora incupatului Ciulei Stan a fost, în perioada 2005 - 2006, soţia liderului de grup, Marinel Apostu, având totodată o poziţie importantă în ierarhia reţelei. După cum au arătat martorele audiate în cauză, soţia lui "Calu" se ocupa "să le înveţe meserie pe fetele care erau începătoare, să le oblige să câştige cât mai mulţi bani, ameninţându-le că îi va determina pe şefi să intervină pentru a le bate şi să strângă câştigul destinat lui Marinel".
Anchetatorii au stabilit că Ciulei Lucian Stan l-a sprijinit pe Apostu în racolarea unui brăilean pentru a-l trimite la cerşit în Italia, cumpărându-i bilet de drum şi efectuând demersuri pentru plecarea din ţară a acestuia. În plus, la începutul anului 2006, Stan a "expediat" o tânără în Spania, sub promisiunea unui loc de muncă decent, ocupându-se de cazarea acesteia pe o perioadă de 2-3 zile la domiciliul său şi achitarea cheltuielilor pentru deplasarea în Spania a fetei. Ajunsă în Spania, precizează procurorii, tânăra a fost obligată să se prostitueze, cea care i-a luat toate câştigurile şi a înlesnit înscrierea în club fiind sora inculpatului Ciulei Stan. În februarie 2006, acelaşi individ a convins-o pe o altă tânără să meargă în Spania să se prostitueze, sub promisiunea că se vor căsători. "Sprijinul inculpatului a constat în achitarea taxelor pentru obţinerea paşaportului, achiziţionarea biletului de drum până în Spania şi încasarea banilor de pe urma practicării prostituţiei de către tânără. Ulterior, inculpatul a condus-o pe fată în Italia, unde aceasta a practicat prostituţia la stradă, împreună cu celelalte fete exploatate sexual de membrii grupului", mai spun procurorii brăileni. În vara lui 2006, fata a întrerupt orice relaţie cu Stan Ciulei, însă, după ce a fost audiată de anchetatori, ea a fost "vizitată" la domiciliu de inculpat şi alţi indivizi care au ameninţat-o, pe ea şi pe membrii familiei, fiind solicitată intervenţia Poliţiei, care i-a potolit pe scandalagii. Activitatea infracţională a lui Stan Ciulei nu se opreşte însă aici. Astfel, după cum precizează procurorii DIICOT Brăila, în februarie 2006, acelaşi brăilean a încercat să o trimită "la produs" pe o altă tânără, însă aceasta a refuzat categoric propunerea. Martorii audiaţi în cauză l-au indicat pe Stan ca membru al grupării infracţionale. În plus, arată procurorii, acesta a primit diverse sume de bani prin Western Union, pe numele său existând 14 transferuri de bani, din perioada 2003 - 2006, însumând 3.831 euro şi 645 de dolari. De asemenea, acesta i-a expediat inculpatei Vasilica Vlaicu, mama liderului proxeneţilor, suma de 1.300 de euro, în luna martie 2006. Procurorii au stabilit că inculpatul Ciulei Stan nu a avut niciun loc de muncă până în prezent, trăind din banii obţinuţi de prostituate.
Zeci de tinere trimise să se prostitueze
Ani la rând, şeful de bandă, Marinel Apostu (35 de ani), care a cochetat cu lumea interlopă brăileană, a făcut bani frumoşi de pe urma prostituatelor, apucându-se de "afacere" încă din 2001. Proxenetul racola tinere încrezătoare în găsirea unui loc de muncă decent, care au ajuns să fie exploatate sexual în Spania şi Italia, de cele mai multe ori fiind convinse cu pumnul să practice prostituţia. În afacerea sa, proxenetul (căruia i se spunea în Italia "Naşul" sau "Padrino"), era ajutat chiar de mama lui, o femeie de aproape 60 de ani, care poza într-o persoană prezentabilă şi demnă de încredere, în realitate racolând fete pentru a le da pe mâna fiului său. Ulterior, la gruparea infracţională au aderat alte câteva persoane, dornice de câştiguri nemeritate, care nu s-au dat deoparte atunci când a fost vorba de a oferi o mamă de bătaie fetelor care nu se supuneau "ordinelor". Numai în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2005, Apostu a primit prin serviciul Western Union bani din Spania şi Italia pe numele acestuia existând 86 de transferuri de bani însumând 49.600 euro şi 8.730 de dolari. Procurorii spun că trăsătura de bază a brăileanului, zis "Calu", este violenţa. Proxenetul nu agresa numai fetele trimise "la produs", ci se ocupa şi cu intimidarea prin exercitarea de violenţe asupra familiilor tinerelor, încercând să le "convingă" să le determine pe fete să-şi retragă plângerile făcute la poliţie.