• după ce s-a trezit cu ditamai muntele de zăpadă în faţa garajului, proprietarul a răbufnit, scriind pe o plăcuţă o urare “de bine” către cel sau cei care i-au blocat intrarea
Noi muncim, nu gândim... Altfel spus, un buldozerist de pe un utilaj de deszăpezire, ori nu a fost îndrumat/controlat corespunzător, ori a acţionat după cum l-a tăiat capul. Chestiunea este că, în spatele depoului de locomotive, în cartierul denumit Verdun de locatarii zonei, un garaj a fost astupat total cu un ditamai muntele de zăpadă. Aşa că proprietarul nu a putut reacţiona la o asemenea gafă a la Dorel, decât înfigând în zăpadă blestemul din imagine : „Să faci pene în 2017 câtă zăpadă ai pus aici!”.