"Deocamdată sunt la faza de a lectura materialele de urmarire penală. Nu am ajuns încă la un pasaj din toate volumele care mi-au fost puse la dispoziţie din care să reiasă faptul că aş fi încălcat legea cu ceva. Însă, am constatat altceva: în cele trei luni cât am fost monitorizat, am muncit foarte mult şi am făcut multe lucruri bune pentru ţara asta şi să ştiţi ca mi-am reamintit o gramadă de lucruri. Lucrurile acestea o să le vedeţi cu toţii pentru că documentele vor deveni publice în scurt timp. Ştiu un singur lucru: nu am făcut nimic ilegal, nu doar în perioada monitorizată, ci în toată perioada în care mi-am desfăşurat activitatea", a afirmat Blejnar la ieşirea din sediul DIICOT Braşov. El a spus că va veni la Braşov şi joi, deoarece mai are de lecturat câteva volume din materialul DIICOT.
Purtătorul de cuvânt al DIICOT Braşov, Cătălin Borcoman, a declarat pentru că Blejnar a fost citat să se prezinte la sediul DIICOT pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală într-un dosar „mai vechi" cu produse petroliere.