Liderul de la Centru al PNL, Vasile Blaga a venit, ieri, la Brăila pentru a-şi arăta sprijinul faţă de Cătălin Boboc, candidatul partidului la Primărie şi Florin Cîrligea, primul pe lista liberalilor la CJ. Potrivit lui Boboc, copreşedintele PNL la nivel naţional a poposit la sediul organizaţiei judeţene a partidului şi pentru a pune la punct ultimele detalii legate de ziua votului şi procedurile care vor urma după aflarea rezultatului. Blaga a ţinut să precizeze că partidul a realizat, recent, un sondaj în care Boboc este foarte bine poziţionat, însă nu a dorit să indice procente. "Am ţinut să vin în ultima deplasare din teritoriu din campania asta la Brăila pentru că avem convingerea că după mai bine de 20 de ani, în sfârşit în Brăila, administraţia o să fie liberală şi în municipiu şi în judeţ după 5 iunie. Când spun asta, mă bazez pe toate analizele pe care le-am făcut. Şi am atâta experienţă în campaniile electorale, lucrăm cu instituţii serioase. Am făcut analize în toate judeţele. Îl felicit pe Cătălin pentru cum stă astăzi. Eu sper să stea şi mai bine duminică, pentru că trendul este foarte bun şi să câştigăm alegerile şi în municipiu şi în judeţ", a declarat Blaga. PNL-istul a vorbit despre nevoia de reconstrucţie a municipiului nostru şi a amintit faptul că liberalii au început un astfel de demers uitându-se înainte de toate în propria tabără. Blaga s-a arătat mulţumit şi de modul în care a decurs campania electorală la Brăila. "De ce avem mare încredere în ei? În general, când vrei să reconstruieşti, să construieşti, să repari, trebuie să identifici foarte bine problemele cu care se confruntă colectivitatea şi să ai şi soluţiile. Iar ei, prin programele pe care le-au prezentat dumneavoastră şi gălăţenilor, au înţeles acest lucru şi au demonstrat că ştiu şi programele judeţului şi ale municipiului, dar şi că au soluţii pentru acest lucru. Şi încă ceva: îşi iubesc foarte mult judeţul, municipiul, toate comunităţile pe care doresc să le coordoneze. Aici a fost în permanenţă o mare problemă din partea multor administraţii, pentru că pur şi simplu nu i-a interesat voinţa şi dorinţele cetăţenilor. Din acest punct de vedere, colegii noştri şi-au făcut şi îşi fac datoria", a mai completat Blaga. În încheiere, copreşedintele PNL de la Centru a ţinut să le transmită brăilenilor că în cazul în care doresc să schimbe administraţia PSD-istă la Brăila, votul lor trebuie să meargă către liberali, fără excepţie. "O spun fără emfază. Dar orice vot care nu se îndreaptă către aceşti candidaţi, până la urmă este un vot indirect acordat PSD-ului", a conchis sursa citată.