* în urma alegerilor pe Zona Muntenia, George Perțea a fost ales președintele antrenorilor, iar arbitrul internațional Dorinel Gâță, președintele arbitrilor * în ziua a doua a Cupei României la box pentru juniori, Eduard Mușet a făcut spectacol în ring * la plus 80 kg, Ștefan Moise a câștigat prin abandon în prima repriză * Eduard Mușet, Daniel Grigorie și George Cojocaru au deja asigurate medaliile de bronz
Joi dimineață, la Brăila, a avut loc o ședință a Biroului Federal al Federației Române de Box, principalul scop al acestui eveniment fiind alegerea președintelui antrenorilor și cel al arbitrilor pe Zona Muntenia. Au participat președintele FR Box, Vasile Cîtea, Relu Auraș, președintele Colegiului Central al Antrenorilor, Cristian Ciornia, președintele Colegiului Central al Arbitrilor, Titi Tudor precum și reprezentanții cluburilor din județele care aparțin acestei zone geografice, Brăila, Galați, Vrancea, Tulcea, Constanța, Buzău.
La finalul acestei ședințe, oficialii prezenți au decis ca antrenorul coordonator al secției de box de la CSM Brăila, George Perțea, care este și antrenorul Centrului Olimpic pentru juniori, să preia funcția de președinte al antrenorilor pe regiune, iar arbitrul internațional brăilean, Dorinel Gîță, să fie președintele arbitrilor pe această zonă.
“Este o sarcină dificilă, însă deja am conturate o serie de măsuri care, cred eu, vor duce la readucerea boxului românesc la valoarea pe care o avea în urmă cu câțiva ani. Vom da o atenție sporită selecției, iar în vederea realizării acestui obiectiv vom organiza în fiecare lună, în orașele care fac parte din acestă zonă, Ziua începătorului. Ne dorim să facem echipe de cadeți, juniori, tineret și seniori și să ne verificăm potențialul cu pugiliști din alte regiuni geografice, să organizăm gale între sportivii din regiunea noastră. Pentru un boxer, la fel ca pentru orice sportiv care dorește să facă performanță, competițiile amicale sunt foarte importante. Acestea sunt doar câteva dintre proiectele mele. Consider că inițiativa Federației de a stabili aceste regiuni este una benefică boxului românesc”, ne-a declarat antrenorul George Perțea.
Mușet și-a asigurat bronzul
Ziua a doua a Cupei României la box pentru juniori a programat la CSM Brăila 39 de meciuri, la șapte categorii de greutate.
Cel mai frumos meci al galei a doua a fost cel de la categoria 70 kg, dintre reprezentantul gazdelor, Eduard Mușet și Constantin Neculai de la Bacău. Cei doi au etalat un mare bagaj de lovituri, însă cel care a condus ostilitățile în ring a fost Mușet. Coordonat de la colț de George Perțea și Marian Pița, Eduard Mușet a făcut spectacol în ring și, după ce a câștigat meciul cu sportivul din Bacău, are deja asigurată medalia de bronz. După cea de a doua gală, în afară de Mușet, alți doi pugiliști de la CSM Brăila, Daniel Grigorie și George Cojocaru, au de asemenea medalia de bronz. Toți trei au șanse foarte mari de a accede în finala competiției și a se lupta pentru medalia de aur.
Tot joi, la categoria plus 80 kg, Ștefan Moise, a câștigat prin abandon în prima repriză meciul cu Florinel Bisu de la Oltenița. În gala a doua au mai boxat doi brăileni, Mydori Chirilă și Eduard Belioglu, însă aceștia nu au reușit să facă pasul în etapa următoare a competiției.
La Cupa României de la Brăila participă 180 de pugiliști.