Primarul Aurel Simionescu este nemulţumit de birocraţia ce face ca proiectele de reabilitare infrastructură sau clădiri, care ar trebui să se deruleze în municipiu, să întârzie chiar şi cu anii. Acesta spune că Brăila ar trebui să deruleze, în perioada următoare, mai multe astfel de proiecte, cuprinse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), care cu chiu şi vai a fost şi el aprobat recent şi că din cauza procedurilor dificile şi a inevitabilelor contestaţii, lucrările respective nu se vor putea desfăşura decât începând cu primăvara sau vara anului viitor.
"Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, pe care noi l-am depus la începutul lunii noiembrie 2009, de abia acum a fost evaluat şi a primit avizul. Ei, acum urmează alte evaluări. În plus, în acest plan, sunt cuprinse o serie de obiective, gen «Casa Goangă» - la care am reuşit să obţinem avizul Direcţiei de Cultură sau proiecte care vizează Calea Călăraşilor, Esplanada, Platoul din faţa Palatului Administrativ, Parcul Monument... Toate acestea au trecut de stadiul de idee sau dorinţă şi acum sunt în stadiul de proiect. Paşii sunt făcuţi şi noi ne dorim ca, undeva în vara asta, atunci când şi întreaga evaluare a PIDU-ului se va fi terminat, să le ducem către finanţare. Că viaţa ne-a arătat că ceea ce începem azi la stadiul de semnături, începem de fapt cu săpături peste un an", a comentat primarul Simionescu. Acesta a mai adăugat că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul reabilitării Str. Griviţa - care a întârziat un an şi că acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul reabilitării Bulevardului Dorobanţilor: "Pentru Griviţa am semnat în aprilie 2009 şi au început efectiv lucrările în aprilie 2010. Dorobanţiul l-am semnat în august 2009 şi vom începe lucrările în august 2010, cu toată procedura de contestaţii pe care o bănuim în continuare. De aceea noi vrem ca proiectele de care v-am vorbit mai sus să le semnăm în vara asta ca, în cel mai fericit caz, să le începem în toamna lui 2010 sau în primăvara - vara lui 2011", a mai explicat edilul-şef.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.