Cel puţin 50 de persoane sunt în continuare în spital. Nouă persoane au murit în urma deversării de deşeuri toxice din 4 octombrie, în vestul Ungariei, iar 150 au fost rănite. Joi seară, Budapesta a cerut oficial ajutor Protecţiei civile europene, a anunţat Comisia Europeană într-un comunicat. Autorităţile ungare au cerut trimitea a "trei, până la cinci experţi" specializaţi în reziduuri toxice, decontaminare şi mediu.
Fluxul de reziduuri toxice a ajuns joi în Dunăre, unde a provocat moartea a numeroşi peşti.
Compania care deţine fabrica şi-a exprimat luni condoleanţele faţă de familiile victimelor. Anterior, directorul companiei a dat asigurări că MAL va plăti înmormântarea acestora.