Din totalul de 20.028 de persoane, 13.978 sunt civili, 5.082 sunt membri ai armatei şi serviciilor de securitate, iar 968 sunt dezertori, a declarat pentru AFP Rami Abdel Rahmane, preşedintele acestui ONG, cu sediul în Marea Britanie, care se sprijină pe o reţea de militanţi, avocaţi şi medici de pe tot teritoriul Siriei.
ONG-ul înregistrează ca civili persoanele înarmate care luptă împotriva regimului, fără să fie foşti militari.
Forţele regimului Bashar al-Assad au lansat sâmbătă o ofensivă cu scopul de a-i respinge pe rebeli din Alep, al doilea cel mai important oraş din ţară şi o miză crucială în cadrul conflictului armat.
Este imposibil să fie obţinut un bilanţ dintr-o sursă independentă, după ce ONU a încetat să înregistreze, la sfârşitul lui 2011, victimele acestui conflict sângeros.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.