Harkat-ul-Jehadi Islami (HuJI), grupare islamistă cu baza în Pakistan şi Bangladesh şi cu legături cu al-Qaida, a revendicat atentatul, cel mai sângeros comis în India în ultimele două luni.
Premierul indian a calificat atacul drept "un act laş, de natură teroristă".
Explozia, ce a provocat un crater de un metru adâncime, s-a produs la recepţie, lângă una dintre porţile principale.
Bomba se afla aflat într-o servietă, aşezată lângă porţi.
Este al doilea atac ce vizează tribunalul în ultimele patru luni.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.