Bijuterii, bani şi pistoale găsite în urma percheziţiilor la hoţii din locuinţe | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bijuterii, bani şi pistoale găsite în urma percheziţiilor la hoţii din locuinţe

cinci persoane au fost reţinute pe ordonanţă, acestea fiind prezentate Parchetului de pe lângă Judecătorie cu propunere de arestare • în perioada noiembrie 2018 - martie 2019, indivizii au intrat prin efracţie în cinci locuinţe de pe raza muncipiului şi au furat bunuri • în locuinţa unui tânăr au fost găsite 2 pistoale

 

Indivizi bănuiţi de furturi din locuinţe, vizitaţi de “mascaţi”. Şase persoane sunt acuzate de comiterea unor infracţiuni de furt, în perioada noiembrie 2018 - martie 2019, cinci dintre acestea fiind reţinute pe ordonanţă. Un alt suspect de furt este căutat de poliţişti, acesta fiind plecat peste hotare. În urma percheziţiilor de amploare efectuate în municipiu, poliţiştii au confiscat bijuterii, bani, dar şi două arme. În lista celor reţinuţi se numără Marchis Marian, Marchis Anton, Stoian Viorel, Popa Gheorghe şi Lazăr Alin, după cum ne-au transmis anumite surse. Aceştia au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila. Ieri, până la închiderea ediţiei nu se stabilise încă dacă suspecţii rămân la arest. Suspect în cauză ar fi şi Moise Ştefan, însă acesta nu a fost găsit la domiciliu în urma percheziţiei, el fiind plecat în străinătate.

Potrivit informaţiilor transmise de la IPJ Brăila, la data de 2 aprilie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au efectuat, pe raza municipiului, 18 percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de furturi din locuinţe. “Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada noiembrie 2018 - martie 2019, persoanele în cauză ar fi pătruns prin efracţie în cinci locuinţe de pe raza muncipiului, de unde ar fi sustras diverse bunuri, precum: bijuterii din aur, parfumuri, băuturi alcoolice, diferite sume de bani (şi valută). Prejudiciul cauzat este estimat la 475.000 de lei. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat bijuterii, parfumuri, băuturi alcoolice şi sume de bani, care prezentau caracteristicile bunurilor sustrase. De asemenea, la unul dintre imobile au fost găsite şi ridicate două pistoale, în cauză urmând a se efectua verificări privind legalitatea deţinerii acestora”, a precizat subinsp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

Faţă de 19 persoane au fost emise mandate de aducere, fiind conduse la sediul poliţiei, unde au fost audiate. Pe numele a şase bărbaţi au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cinci dintre dintre ei, cu vârste cuprinse între 29 şi 50 de ani, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Bărbaţii au fost încarceraţi şi, în cursul zilei de 3 martie, au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

La descinderile de marţi au participat şi jandarmi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro