Mergi la conţinutul principal

Bijuterii achiziţionate în baza unor documente fictive

Lucrători de la Serviciul de Investigare a Fraudelor şi comisari de la Vamă şi Garda Financiară au efectuat verificări la o societatea respectivă. Cu această ocazie, s-a constatat că toate aprovizionările cu bijuterii din aur ale societăţii s-au efectuat în baza unor documente fictive. Astfel, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor cantitatea de 2,900 kg bijuterii din aur care erau expuse comercializării. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals intelectual, fapte prevăzute şi pedepsite de Legile 241/2005 şi 40/1991.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro