Un biciclist de 28 de ani, din comuna Viziru, a ajuns sub roţile unei maşini după ce s-a angajase în traversarea DE 584, prin spatele unui autotren staţionat. Tânărul a scăpat cu răni uşoare.
Evenimentul rutier s-a produs marţi dimineaţă, la ora 6.05, în timp ce Nelu E. (47 de ani), din oraşul Însuratei, conducea autoturismul, pe DE 584, din direcţia Slobozia- Brăila. "Şoferul l-a surprins şi accidentat pe biciclistul E.Marian (28 de ani), din comuna Viziru, care se angajase în traversarea DE 584, prin spatele unui autotren staţionat, intenţionând să vireze la stânga, pe DJ 211 A, peste marcajul longitudinal continuu", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
În urma accidentului a rezultat vătămarea uşoară a biciclistului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, nerămânând internat. Cei doi participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii au efectuat cercetări şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.