UPDATE Victima avea 56 de ani. Biciclist lovit mortal pe DN2B Brăila - Galați, la intersecția cu drumul spre Pietroiu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

UPDATE Victima avea 56 de ani. Biciclist lovit mortal pe DN2B Brăila - Galați, la intersecția cu drumul spre Pietroiu

Un biciclist a fost lovit mortal, vineri seară, de un autoturism condus de un șofer din Republica Moldova, pe DN2B Brăila - Galați, la intersecția cu drumul care duce spre localitatea Pietroiu. Basarabeanul în vârstă de 43 de ani circula dinspre Galați spre Brăila și spune că biciclistul i-ar fi apărut brusc în față și nu a putut să îl evite.

Veneam de la Galați spre Brăila, mă apropiam de Baldovinești. Din față venea un TIR, eram la faza scurtă și când am trecut de TIR persoana era lângă bicicletă, stătea pe loc, parcă s-a ridicat de jos.  Era pe partea mea, nu l-am văzut..”, ne-a spus șoferul, vizibil afectat de incident. Basarabean de origine, acesta locuiește în prezent în Brăila. Poliția a demarat cercetările la fața locului pentru a stabili cu exactitate circumstanțele accidentului.

”Vineri, în jurul orei 20:00, un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe DN 2B, în afara localității Baldovinești, din direcția Șendreni - Brăila, în apropiere de intersecția cu DC 5, ar fi surprins și accidentat mortal un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din satul Baldovinești, care s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a străzii, pe lângă o bicicletă ce nu era echipată cu elemente reflectorizante. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei. De asemenea, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro