Biciclist băgat în spital | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Biciclist băgat în spital

Neacordarea priorităţii de trecere a dus la producerea unui accident rutier, în dreptul magazinului "Winmarkt", victimă fiind un biciclist. Bărbatul a fost izbit în plin de un şofer prea grăbit, care nu i-a acordat prioritate de trecere.
Evenimentul rutier a avut loc ieri, în jurul orei 11.00, în timp ce conducătorul unui autoturism, de 57 de ani, din Brăila, rula pe Bulevardul Al.I.Cuza. Poliţiştii care s-au deplasat la locul accidentului au stabilit că şoferul a virat la culoarea verde a semaforului spre strada 1 Decembrie 1918 şi l-a accidentat pe biciclistul de 53 de ani. Acesta circula pe bulevard şi a intrat în intersecţie, tot pe culoarea verde. "Poliţiştii de la Biroul Rutier Brăila au efectuat cercetările la faţa locului, victima fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, şi în cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Săptămâna trecută, două femei au fost accidentate pe trecerea de pietoni, tot de un şofer care nu le-a acordat prioritate. Potrivit poliţiştilor, în jurul orei 14.00, Florin O., de 33 de ani, conducea autoturismul pe Şcolilor, venind dinspre bulevard. La intersecţia cu Griviţei, acesta a virat stânga, spre Calea Călăraşilor, având verde la semafor. Tot pe verde traversau însă şi cele două femei, care s-au trezit lovite de maşină.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro