* un accident rutier s-a produs miercuri, la intersecția Bulevardului A. I. Cuza cu Calea Galați, un biciclist ajungând la spital
După cum au transmis polițiștii, miercuri, în jurul orei 11.20, la intersecția Bulevardului A. I. Cuza cu Calea Galați, din municipul Brăila a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un șofer brăilean în vârstă de 68 de ani și un biciclist, în vârstă de 67 de ani, din municipiu.
Atât șoferul autovehiculului, cât și biciclistul au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.