Între cei mai buni bibliotecari din ţară s-au numărat în acest an şi bibliotecarii brăileni, care au fost recompensaţi cu premii. Premiul pentru "Cel mai creativ poster de promovare a activităţii de bibliotecă" a fost oferit lui Mihai Ichim, inginer de sistem în biblioteca brăileană. "Bibliotecarul anului" a fost declarată Corina Ciuraru, şef serviciu, iar colectivul de redacţie al volumului "130 de ani de bibliotecă publică la Brăila" a primit premiul "Cea mai bună lucrare de specialitate, Ghid de bibliotecă".
Aceste premii au fost oferite de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România şi Târgul de promovare PromoLib, în cadrul Conferinţei BiblioPublica a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, care s-a desfăşurat la Târgu Mureş, la sfârşitul lunii aprilie. Din echipa care a reprezentat instituţia brăileană au mai făcut parte directorul Dragoş Neagu şi şeful serviciului de relaţii publice, Claudiu Brăileanu.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.