Berca este de acord cu diminuarea imunităţii parlamentare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Berca este de acord cu diminuarea imunităţii parlamentare

Întrebat în emisiunea "După 20 de ani" dacă ar fi de acord cu diminuarea imunităţii parlamentare şi eventual să facă presiuni pentru ca acest lucru să se întâmple, ministrul Gabriel Berca a spus că decizia nu îi aparţine, dar că ar susţine-o.
"Aici este o decizie a comisiilor juridice de la Cameră şi de la Senat. Dacă mă întrebaţi, aş spune că da, pentru că oricum răspundem în faţa legii pentru ceea ce facem, iar eu, ca ministru al Administraţiei şi Internelor, răspund pentru fiecare semnătură ce o dau la locul meu de muncă. Sunt de acord cu această abordare", a afirmat Berca la "După 20 de ani".
Întrebat cum a fost posibil ca deputatul Mihail Boldea să iasă din ţară, ministrul de Interne a spus că, atunci când acesta a plecat, imunitatea parlamentară nu îi era ridicată, precizând că Poliţia de Frontieră nu avea competenţă în a acţiona din acest punct de vedere.
"Suntem cetăţeni ai Uniunii Europene, cu drepturi şi obligaţii, şi, din punctul nostru de vedere, în momentul în care a părăsit ţara avea toate drepturile", a adăugat Berca
Întrebat dacă MAI a fost informat că Boldea are intenţia să plece din ţară, ministrul Gabriel Berca a spus că nu era datoria DIICOT să facă acest lucru, în condiţiile în care era o acţiune judiciară în derulare şi procurorul de caz este cel care instrumentează. Berca a precizat că procurorul de caz ar fi putut cere interdicţia de a părăsi ţara dacă ar fi considerat necesar.
"Trăim într-o ţară în care un parlamentar ales, de la care am aştepta să fie primul care respectă legea în România, iată că o încalcă flagrant", a mai spus Berca.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro