Bebeluş născut mort şi îngropat în pădure | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bebeluş născut mort şi îngropat în pădure

O brăileancă de 33 de ani a dat naştere unui bebeluş mort, pe care apoi l-a îngropat în pădurea "Lacu-Sărat". Femeia nu a avut bani să meargă la medic, astfel că a decis să se descurce singură şi nu a sesizat autorităţile. Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor după ce femeia a fost reclamată chiar de concubinul său.
Astfel, în ziua de 11 iulie, la ora 19.00, Adrian B., din comuna Chiscani, a sesizat faptul că Vasilica Boală (33 de ani), concubina lui, a născut în urmă cu două luni un făt pe care l-a îngropat în pădurea Lacu-Sarat. În cauză a fost constituită echipa operativă care a constatat că cele sesizate se confirmă şi a luat măsura transportării cadavrului la morgă pentru efectuarea necropsiei.
Femeia a fost depistată de oamenii legii şi condusă la sediul postului de poliţie comunală pentru cercetări. "Sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de provocare ilegală a avortului, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În urma necropsiei, medicul legist a stabilit că fătul nu prezenta urme de violenţă şi că acesta a fost născut mort la 6 luni de viaţă intrauterină. Oricum, au fost prelevate probe ADN de la făt ce urmează să fie analizate pentru a se stabili, în primul rând, dacă cea care a dat naştere pruncului este femeia din Chiscani şi dacă şi-a provocat avortul.
În ziua de 12 iulie, poliţiştii au fost sesizaţi de personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean pentru Urgenţe Brăila cu privire la un alt făt născut mort în împrejurări suspecte. Cadavrul a ajuns la Laboratorul de Anatomie Patologică, cea care i-a dat naştere fiind Mihaela Lungu, de 27 de ani, din comuna Gropeni. Femeia, care are probleme psihice, a născut la sfârşitul săptămânii trecute şi a ajuns la Maternitate pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Directorul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie, dr. Mioara Sălcudeanu, ne-a declarat că femeia a primit îngrijiri din punct de vedere ginecologic, apoi a fost transferată la Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon" Brăila. Oricum, pruncul era mort la naştere, astfel că mama nu poate fi acuzată de pruncucidere. În cauză s-a întocmit dosar penal, poliţiştii desfăşurând cercetări pentru a stabili în ce împrejurări a fost născut fătul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro