Bebeluş de o săptămână găsit decedat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bebeluş de o săptămână găsit decedat

Femeia, în vârstă de 33 de ani, şi-a văzut fiul fără suflare şi a alertat imediat poliţia. Nou-născutul fusese externat din Maternitate duminică şi adus acasă în familia care mai are doi copii. Poliţiştii au efectuat cercetări şi, în urma examinării exterioare a cadavrului, nu au fost observate semne vizibile de violenţă, fapt pentru care a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei morţii. În cauză s-a întocmit dosar penal. În urma examinării anatomo-patologice, medicii au stabilit drept cauză a morţii complicaţiile produse de o bronho-pneumonie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro