Beat mort, un brăilean a furat un autoturism, l-a condus fără permis şi a distrus un gard | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Beat mort, un brăilean a furat un autoturism, l-a condus fără permis şi a distrus un gard

• incidentul s-a petrecut în satul Tătaru, comuna Dudeşti • autorul este anchetat pentru patru infracţiuni

 

În seara zilei de sâmbătă, 10 iunie, în jurul orei 22:15, poliţişti din cadrul Secţiei 3 de Poliţie Rurală Făurei au fost sesizati, prin apel la numărul unic pentru urgenţe 112, în legătură cu un incident petrecut în satul Tătaru, comuna Dudeşti, precizează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Persoana care a sunat la poliţie - un bărbat în vârstă de 39 de ani, din aceeaşi localitate – semnala faptul că, în acel moment, şoferul unui autoturism distrusese gardul unui imobil.

În urma verificărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii de la Făurei l-au identificat pe autorul faptei, un brăilean în vârstă de 50 de ani. Acesta „împumutase” autoturismul aparţinând unui localnic în vârstă de 60 de ani, fără consimţământul acestuia şi, cu toate că nu deţinea permis,  l-a condus pe o stradă din localitate.

Din pricina stării avansate de ebrietate şi a lipsei de experienţă în condus, brăileanul a pierdut controlul volanului şi a intrat frontal în gardul unui imobil.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,83 mg/l, fiind condus la Spitalul Orăşenesc Făurei pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, precizează surse din cadrul Biroului de Presă al IPJ.

Poliţiştii i-au întocmit suspectului dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, distrugere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro