Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Bautura ucigasa

Doua accidente cauzate de consumul excesiv de alcool, in mai putin de doua ore, vineri seara, la Braila, pe Drumul European 584. Primul eveniment rutier s-a inregistrat pe raza localitatii Lanurile, unde un sofer de 33 de ani, din Galati, aflat aproape de coma alcoolica a intrat intr-un trailer care circula regulamentar, din sens opus. Autoturismul a fost facut praf insa, din fericire, cei doi ocupanti ai acestuia au scapat fara nici o rana. Speriat, soferul Marian G. si-a abandonat masina si a pornit-o pe jos, pe sosea, politistii prinzindu-l citeva minute mai tirziu, fara nici o problema. Cind oamenii legii l-au pus sa sufle in etilotest, au constatat cu stupoare ca acesta avea echivalentul unei alcoolemii de 2,5 la mie. Transportat la spital, pentru a i se lua probele de singe, barbatul a declarat ca n-a baut decit 2 beri si s-a amuzat de probele la care a fost supus de politisti. Individul a ramas fara carnet si este cercetat penal pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice.
Un alt barbat, zilier, care locuia intr-o casa darapanata de la marginea Brailei, a platit mult mai scump, cu viata, imprudenta de a traversa un drum european fara sa se asigure, dupa ce se cinstise cu un prieten, in statiunea Lacu Sarat. Cei doi au baut vin, dupa care, la lasarea noptii, au pornit-o catre casa. Ametit din cauza bauturii, unul dintre ei a traversat DE 584 fara sa se asigure, iar din cauza intunericului, soferul unui autobuz care venea catre Braila l-a vazut prea tirziu si nu l-a mai putut evita. "Mi-a sarit pur si simplu in fata, era si intuneric...Pe partea stinga, pe banda a doua, imi venea masina din spate, nu puteam sa fac stinga ca intram in ea si n-am putut sa-l evit", a declarat Gheorghita B., soferul autobuzului care facea cursa intre Insuratei si Braila.
"Am auzit o bubuitura; eu m-am oprit, n-am traversat. Am baut impreuna patru kg de vin, va spun sincer, si am plecat catre casa. Cind sa trecem strada, cind am auzit bubuitura... Domnul sofer nu e vinovat cu absolut nimic. E vina numai a astuia, ca a baut, Dumnezeu sa-l ierte!”, a declarat oamenilor legii Mihai M., prietenul decedatului.
Politistii continua cercetarile, pentru stabilirea exacta a imprejurarilor in care s-au produs accidentele.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii