Batem Galaţiul şi Constanţa la fabricile de alimente | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Batem Galaţiul şi Constanţa la fabricile de alimente

* alte şase unităţi au obţinut prelungirea cu un an a termenului până la care trebuie să-şi finalizeze investiţiile * anul trecut, din Brăila s-au exportat sute de tone de carne şi zeci de milioane de ouă

În judeţul Brăila, domeniul abatorizării şi procesării produselor din carne sau lapte pare să treacă bine prin criza economică. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila (DSVSA) ne-a informat că avem, la ora actuală, 27 de unităţi de profil agreate pentru schimburi intracomunitare ce pot, astfel, să îşi exporte produsele în ţările Uniunii Europene. Este vorba despre trei abatoare pentru porcine şi bovine, cinci unităţi de procesare a cărnii, un abator pentru păsări, cinci unităţi de prelucrare lapte, două centre de ambalare ouă, o unitate de producere ouă lichide şi zece depozite frigorifice. Alte şase unităţi, dintre care un abator de porcine şi bovine, două unităţi de procesare a cărnii, două fabrici de lactate şi o unitate de prelucrare a peştelui, au obţinut o amânare a termenului limită până la care trebuie să îşi pună la punct tehnologia de producţie, astfel încât să corespundă normelor europene. Acestea ar fi trebuit să se conformeze până în decembrie 2009 dar, pentru că nu au avut resurse financiare suficiente, au cerut un nou termen. Comisia Europeană a luat notă de faptul că au reuşit, totuşi, să realizeze cel puţin 50% din investiţia necesară şi, prin Decizia nr. 795 din 9 februarie 2010, a stabilit luna decembrie a acestui an ca dată limită până la care îşi pot obţine atestarea pentru schimburi comerciale intracomunitare.
Alte 45 de unităţi de procesare a cărnii, laptelui şi ouălor funcţionează în judeţul nostru doar în baza înregistrării veterinare, fapt ce le permite să îşi comercializeze produsele pe teritoriul naţional. Acestora li se adaugă 15 stâne de oi autorizate veterinar.
Cele câteva zeci de unităţi cu profil veterinar, atât cele care îndeplinesc normele europene cât şi cele aprobate doar pentru piaţa internă, situează judeţul Brăila deasupra vecinilor din Galaţi, Tulcea sau Constanţa, care nu stau la fel de bine în acest domeniu.
Brăila a reuşit să exporte, anul trecut, 450 tone carne de pasăre, către Olanda, Germania, Vietnam şi Hong Kong; 1.026,6 t ouă lichide, către Italia, Olanda şi Danemarca; 27,3 milioane ouă către Italia, Austria, Germania, Franţa, Olanda, Ungaria şi Polonia. Carne de porc nu a putut fi exportată în ţările Uniunii Europene, dată fiind interdicţia impusă României, din cauza pestei porcine clasice.
În ceea ce priveşte animalele vii, au fost exportate 5.000 exemplare de berbecuţi, în Liban şi Iordania, 5.606 tăuraşi, în Siria, şi 256.000 pui de o zi, în Albania.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro