Un tren de călători a lovit o basculantă, în această dimineață, la trecerea la nivel cu calea ferată din dreptul localității Baldovinești. Din primele informații transmise de ISU Brăila rezulta că în urma accidentului, patru persoane au fost rănite. Două dintre acestea se aflau în tren, iar celelalte două se aflau lângă o clădire situată în apropierea liniei, clădire în care a fost proiectată basculanta izbită de locomotivă. Victimele au fost preluate de ambulanțele sosite la fața locului.
Dintr-un comunicat transmis ulterior de Poliție, reiese că au fost cinci persoane rănite. ”În această dimineață, șoferul unui tir, în vârstă de 59 de ani, din județul Galați, în timp ce se deplasa pe raza localității Baldovinești, la trecerea la nivel cu cale ferată, nu ar fi observat semnalele luminoase și acustice și a fost lovit de un tren InterRegio ce se deplasa pe sensul de mers Brăila-Galați. Din primele date, ar fi rezultat vătămarea corporală a cinci persoane. Atât șoferul tirului cât și mecanicul de locomotivă în vârstă de 42 de ani, din Brăila, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. De asemenea, precizăm că în acest moment, traficul feroviar este blocat, iar cel rutier este dirijat de polițiștii rutieri”, a precizat Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.