Baschetbaliștii U15 și U18 de la Cuza Pirates Brăila sunt în grafic | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Baschetbaliștii U15 și U18 de la Cuza Pirates Brăila sunt în grafic

• după turneul de la Constanța, formația de U15 ocupă locul al doilea în grupă • victorie zdrobitoare, 81-35, pentru Cuza Pirates cu CSS Unirea Iași, la U18

 

Echipele de la Cuza Pirates U15 și U18 au avut meciuri oficiale în weekend-ul recent încheiat.

Baschetbaliștii de la U15, pregătiți de Petrișor Micu, au participat la un turneu de trei zile la Constanța, unde au reușit să obțină trei victorii.

În prima partidă, Cuza Pirates a dispus cu 64-54 de Galactica Brașov. În cea de a doua, conform postării aflate pe site-ul Federației, scorul în partida Cuza Pirates -  Play Ball București a fost 2-0. Formația brăileană a înregistrat apoi două înfrângeri, 44-48 cu Târgu Jiu și 24-74 cu Viitorul Cluj, însă în ultimul meci s-a impus cu 59-39 în fața celor de la CSM Constanța.

Astfel că, după acest turneu, Cuza Pirates ocupă locul al doilea în grupa sa la U15.

După această competiție de la Constanța, echipele de la U15 vor fi împărțite în două grupe a câte 6 formații, urmând ca meciurile din fiecare grupă să se dispute sistem turneu. Formația brăileană urmează să dispute cinci partide.

Cuza Sport va participa în perioada 24-26 februarie la un turneu de trei jocuri, iar pe 18 și 19 martie va mai juca două partide oficiale în grupa sa.

Lotul echipei Cuza Pirates U15 este: Florin Slotea, Mihai Mușat, Nicholas Spătarescu, Darius Zecovici, Edi Papuc, Marian Dănăilă, Teo Neagu, Cristian Bunea, Bogdan Gurău, Alexandru Bedreag, David Manea, Codruț Rotaru.

Duminica trecută, în Polivalenta brăileană, Cuza Pirates a dispus la scor, 81-35, de CSS Unirea Iași, într-o partidă contând pentru categoria de vârstă U18. Formația pregătită de Mircea Totolici a evoluat la un nivel superior adversarei în toate cele patru sferturi și s-a impus meritat.

În următoarea etapă la U18, programată a se desfășura pe data de 29 ianuarie, Cuza Pirates Brăila va evolua la Alexandria.

Lotul echipei Cuza Pirates U18 este: Denis Matei, George Mihu, George Vasile, David Matei, Vlad Doagă, Robert Staicu, Mircea Balcan, Luca Papuc, Rareș Perianu, Alexandru Gurgu, Rareș Iliescu, Dragoș Vasile.

“Rezultatele sunt bune, având în vedere faptul că din luna noiembrie ne antrenăm folosind mai puțin instalațiile de baschet, neavând acces în sălile de sport din Brăila. Totuși suntem mulțumiți de faptul că sportivii noștrii sunt în grafic din punct de vedere al rezultatelor și în perioada următoare dorim să ne îmbunătățim nivelul de pregătire din ce în ce mai mult.

În concluzie, acești sportivi reprezintă cu succes numele comunității locale din Brăila pe plan național, dovedind că structura piramidală a clubului nostru este una foarte sănătoasă și care va produce din ce în ce mai multe rezultate deosebite”, ne-a declarat Mircea Totolici, președintele clubului Cuza Pirates Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro