• la etapa judeţeană au participat patru formaţii
Ieri după-amiază, la sala de sport a Colegiului Naţional “Nicolae Bălcescu” s-a desfăşurat etapa a treia şi ultima a turneului de baschet masculin, competiţie aflată în calendarul Gimnaziadei, în acest an şcolar. Locul întâi i-a revenit echipei de la “Sfântul Andrei” pregătită de profesorul Marian Gabriel Babeş. Campioana judeţeană s-a calificat pentru faza regională. Următoarele două locuri au fost ocupate în ordine de echipele de la CN “Nicolae Bălcescu” şi Liceul de Arte “Hariclea Darclee”, pregătite de profesorii Doru Dewald şi Ştefan Datcu. Pe locul al patrulea s-a clasat formaţia de la “IL Caragiale” antrenată de profesorul Victor Şerban. Echipele au primit diplome, medalii şi câte o minge de baschet din partea organizatorilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi Direcţia pentru Sport şi Tineret Brăila, festivitatea de premiere fiind oficiată de profesorul Marian Gabriel Babeş, inspector de specialitate din cadrul IŞJ Brăila.