Mergi la conţinutul principal

Baschetbaliştii brăileni sunt liderii grupei după sezonul regulat

Derby-ul ultimei etape a returului Campionatului Naţional de baschet U14, în grupa a 6-a, s-a disputat în sala de sport a Colegiului Naţional "Nicolae Bălcescu" din Brăila, între CS Cuza Sport şi CSS nr. 1 Pajura Bucureşti şi s-a încheiat, cum era de aşteptat cu victoria gazdelor.
Susţinuţi de o parte a galeriei echipei de handbal, HC Dunărea, baschetbaliştii brăileni au jucat foarte bine în primele două sferturi ale partidei şi practic au decis soarta întâlnirii.

Elevii lui Mircea Totolici au câştigat cu 16-12 primul act al întâlnirii, iar pe cel de-al doilea l-au adjudecat cu 23-16.

Sfertul al treilea a fost echilibrat, iar tabela a reflectat raportul de forţe din teren indicâd un rezultat de egalitate, 18-18, la finalul lui.

Brăilenii au pierdut cel de-al patrulea sfert al meciului, 8-14 însă s-au impus în final cu 65-62 şi astfel îşi păstrează prima poziţie înaintea turneului de la Buzău, unde se vor stabili echipele calificate la turneul semifinal.

Punctele echipei brăilene au fost realizate de Picuş 21, Negoiţă 17, Panţuru 16, Mustaţă 5, Coteţ 4, Ioniţă 2.

"Am avut emoţii, însă ele s-au risipit repede, jucătorii noştri au impus ritmul partidei şi am încheiat returul pe primul loc. Urmează turneul de la Buzău, va fi greu dar eu cred că formaţia noastră se poate califica fără probleme în penultimul act al competiţiei. Mulţumesc galeriei echipei de handbal care ne-a susţinut frenetic la acest meci foarte important pentru noi, aportul acestora fiind decisiv în stabilirea învingătoarei", a declarat Mircea Totolici.

Lotul formaţiei brăilene pentru ultima etapă a returului a fost format din următorii jucători: Eugen Panţuru, Ionuţ Picoş, Yglesias Busurcă, Ştefan Negoiţă, Răzvan Ilie, Mihnea Ioniţă, Cătălin Mustaţă, Dragoş Dumitru, Andrei Dragomir, Felix Coteţ, Cristian Nedelcu, Florin Voiculeţ, Edi Fodor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro