Echipa masculină de baschet CSU Asesoft Ploieşti a învins în deplasare formaţia israeliană Hapoel Ierusalim, cu scorul de 112-110 (20-15, 25-23, 22-21, 17-25, 12-12, 16-14), după două reprize de prelungiri, miercuri seara, şi s-a calificat în premieră în Top 32 Euro Cup.
Campioana României, care trebuia să nu piardă la mai mult de nouă puncte pentru a obţine calificarea în faza următoare a competiţiei înainte de ultimul său meci din grupă, a reuşit în cele din urmă succesul, după un meci dramatic, potrivit agerpres.ro.
Au egalat când mai erau 10 secunde
Primul sfert a fost unul echilibrat în cea mai mare parte a sa, dar CSU a reuşit să termine în avantaj primele zece minute, 15-20. Apoi, echipa ploieşteană şi-a consolidat avansul (a avut şi 11 puncte în plus, 15-26, min. 12), astfel că după două sferturi echipa lui Arnautovic conducea cu 45-38. Prahovenii nu le-au permis gazdelor să se apropie nici în sfertul al treilea, astfel că atunci când mai erau zece minute din timpul regulamentar, CSU conducea cu 67-59. Hapoel a restabilit egalitatea când mai erau zece secunde, 84-84, după două libere transformate de Donta Smith, după care Brown a ratat o aruncare de trei puncte.
În prelungiri, CSU s-a desprins la 89-84, dar Hapoel a reuşit să întoarcă jocul şi să preia conducerea cu 91-89. Asesoft a făcut 96-93, dar Bracey Wright a reuşit o aruncare de trei puncte când mai erau 11 secunde, însă Runkauskas a ratat o aruncare ce putea încheia conturile (96-96). În repriza a doua a prelungirilor, Hapoel a avut 106-100, dar băieţii lui Arnautovic nu au cedat, au făcut 107-106 şi au reuşit să îşi păstreze calmul în final, câştigând cu 112-110.
Componenţa echipelor şi clasamentul grupei
La CSU au jucat: Michalis Pelekanos 3 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive, Dragan Labovic15 p, 1 rec, 1 pd, Dee Brown 21 p, 3 rec, 6 pd, Alhaji Mohammed 5 p, 7 rec, 5 pd, Gerald Lee 24 p, 5 rec, 1 pd, Christopher Cooper 2 p, 5 rec, Jonte Flowers 10 p, 3 rec, 4 pd, Marius Runkauskas 16 p, 2 rec, 1 pd, Jarvis Hayes 15 p, 11 rec, 7 pd. Antrenor: Vladimir Arnautovic.
Pentru Hapoel au evoluat: Tony Gaffney 8 p, 6 rec, 1 pd, Adam Ariel , Derwin Kitchen 12 p, 9 rec, 3 pd, Lior Eliyahu 17 p, 3 rec, 1 pd, Joseph Jones 7 p, 1 rec, Yotam Halperin 1 rec, Bar Timor 10 p, 1 rec, 1 pd, Bracey Wright 24 p, 2 rec, 3 pd, Donta Smith 16 p, 12 rec, 13 pd, Pops Mensah-Bonsu 15 p, 1 rec. Antrenor: Danny Franco.
În celelalte meciuri din Grupa E, Lietuvos Rytas Vilnius (Lituania) a dispus de Banvit Bandirma (Turcia), în deplasare, cu 71-66, iar Partizan NIS Belgrad a învins formaţia rusă Krasnîi Oktiabr Volgogradcu 84-70.
În clasament, pe primul loc se află Lietuvos Rytas Vilnius 16 puncte, urmată de Banvit Bandirma, 15 p, CSU Asesoft Ploieşti, 14 p (^1), Krasnîi Oktiabr Volgograd, 14 p (-18), Hapoel Bank Yahav Ierusalim, 11 p (-11), Partizan NIS Belgrad, 11 p (-60). CSU Asesoft Ploieşti va juca ultimul meci pe teren propriu, cu Partizan NIS Belgrad, în data de 17 decembrie.