„Am subliniat faptul că libera circulaţie este un principiu fundamental al Tratatelor, principiu care trebuie respectat. În acelaşi timp, am luat notă de faptul că Marea Britanie doreşte să se asigure că măsurile propuse vor respecta legislaţia UE. Comisia va fi în măsură să comenteze doar după ce va primi propunerile legislative ale Marii Britanii , a spus preşedintele executivului comunitar.
Barroso reaminteşte faptul că libera circulaţie este „unul dintre cele mai preţuite drepturi" de către cetăţenii UE. „Există dovezi clare despre beneficiile sale economice, dar suntem conştienţi şi de provocările pe care dreptul la liberă circulaţie le poate crea, în special pentru comunităţile şi serviciile locale. Reglementările Uniunii Europene includ deja o serie de măsuri pentru prevenirea abuzurilor. CE a prezentat luni, 25 noiembrie, o comunicare şi un plan în cinci puncte, menit să le prevină", a mai declarat Barroso, potrivit Agerpres.