Un tânăr de 28 de ani, din Berteştii de Jos, a primit câţiva pumni în cap şi a rămas şi fără suma de 400 de lei, în timp ce se afla într-un cafe-bar. Agresorul este chiar barmanul localului, care a intrat în conflict cu localnicul şi i-a aplicat o corecţie.
Potrivit poliţiştilor, pe 15 februarie, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei a fost sesizat despre agresiune, prin apelul de urgenţă 112, chiar de către fratele victimei, din comuna Berteştii de Jos. Acesta a spus că fratele lui de 28 de ani a fost lovit de un localnic. Mai mult, acesta i-a sustras şi banii din buzunar. "Cercetările au fost demarate de poliţişti din cadrul Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru şi Poliţiei Însurăţei, care au stabilit că partea vătămată, în timp ce se afla în incinta cafe-barului din localitate, în urma unui conflict spontan, a fost lovit cu pumnii în zona capului, în mod repetat, de către barmanul localului, care i-a sustras suma de 400 de lei din buzunarul pantalonilor", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Agresorul, Marcel C. (39 de ani) a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila. El a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăţei, cu propunere de arestare preventivă.