Banii din Statiunea Lacu Sarat incaiera Braila si Chiscaniul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Banii din Statiunea Lacu Sarat incaiera Braila si Chiscaniul

In contextul alocarii fondurilor europene si al posibilitatii de dezvoltare turistica, Statiunea Lacu Sarat devine mar al discordiei intre Primaria municipiului Braila si cea de la Chiscani. Reprezentantii celor doua unitati administrativ teritoriale prezenti ieri la dezbaterea publica organizata la Sala de Sedinte a S. C. Compania de Utilitati Publice "Dunarea" S.A. si-au revendicat dreptul de a colecta taxele si impozitele. Dezbaterea organizata de Primaria Braila, la solicitarea Asociatiei Pro Democratia Club Braila, a fost moderata de prefectul Mihaela Marcu si a avut drept scop prezentarea si discutarea propunerilor referitoare la planul de dezvoltare a Statiunii Lacu Sarat, la fondurile europene care pot fi accesate, la responsabilii pentru definitivarea planului de dezvoltare. Punctul de plecare a fost proiectul de act normativ intitulat "Infiintarea si organizarea administratiei statiunii turistice de interes local Lacu Sarat", initiat de consilierii locali municipali: Sorin Bosneag (PSD), George Chirita (PSD), Alexandru Coada (PSD), Vasile Varga (PNL), Popa Petrica (PNL), Doru Damian (PSD), Doinita Ciocan (PSD), Florin Mija (PSD).
Prioritatile mentionate de consilierul local municipal Sorin Bosneag cu privire la statiune au fost: intocmirea planului de dezvoltare a statiunii, trecerea acesteia de la statiune de interes local la statiune de interes national, elaborarea unui plan de urbanism. Ana Harapescu, director al Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National a precizat ca dezvoltarea statiunii trebuie sa tina cont de exploatarea functionala a zonei, sa se respecte atit amplasamentele vechi, dar sa se amenajeze si spatii noi. In acest sens, Harapescu a spus ca va inventaria cladirile care pot fi pe lista patrimoniului national, precizind ca trebuie sa fie reconstruita Vila "Ancora", care a fost demolata in 2005 - 2006, sa se reabiliteze fosta fintina arteziana din bronz si sa se construiasca un muzeu de arta taraneasca. Agentii economici care au activitati in zona s-au declarat nemultumiti de infrastructura din statiune, dar si de reteaua de apa si canalizare. La rindul sau, Stefan Sinpetru, director executiv al Casei Judetene de Pensii, a spus ca statiunea este foarte solicitata de locuitorii din zona, dar mai putin de cei din alte judete din tara. Derularea proiectelor cu finantare europeana trebuie sa duca la modernizarea statiunii, astfel incit sa devina de importanta nationala. "Judete precum Tulcea si Constanta acceseaza fonduri pentru proiecte mari, pentru recalificarea fortei de munca in turism, in timp ce la Braila proiectele sint mici si vizeaza recalificarea in meserii, precum cea de sudor. Este trist ca nu valorificam oportunitatile pe care le avem", a precizat Emilia Voicu, director executiv al OIR POS DRU Regiunea Sud Est.

Primarul din Chiscani e cu ochii pe taxele din Statiunea Lacu Sarat

In privinta disensiunilor cu privire la unitatea administrativ teritoriala care va colecta taxele si impozitele din statiune, cei prezenti au recomandat organizarea unei noi intruniri, unde sa fie prezentate documentele Primariei mun. Braila si cele ale Primariei Chiscani referitoare la proprietate si la administrare. Reprezentantii Primariei municipiului Braila au precizat ca vor intocmi Planul Urbanistic Zonal al statiunii, iar cei ai Primariei Chiscani au declarat ca propunerea lor pentru administrarea statiunii Lacu Sarat este parteneriatul dintre Consiliul Judetean, Primaria mun. Braila si Primaria Chiscani. Consiliul Local al Tinerilor a recomandat depasirea orgoliilor si intocmirea rapida a planului de dezvoltare, care sa ia in considerare si propunerile cetatenilor. "Dezvoltarea statiunii este absolut necesara. Recomand profesionalism si atitudine constructiva in problema referitoare la taxe. Lacu Sarat este, in acest moment, singurul obiectiv turistic brailean pe care-l putem promova. Persoana care se considera vatamata in drepturile sale poate ataca decizia in contencios administrativ. Responsabilitatea alesilor locali este sa actioneze in interesul cetatenilor, iar brailenii vor o statiune la standarde moderne", a precizat prefectul Mihaela Marcu. Dezbaterea de ieri a fost organizata potrivit Legii 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica in care se prevede consultarea cetatenilor atunci cind se adopta proiecte de interes local.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro