Mergi la conţinutul principal

Bancile la control!

Incepand de luni, politistii braileni verifica daca bancile, casele de schimb valutar si amanet, precum si statiile peco isi asigura corespunzator paza. Controalele au fost intensificate ca urmare a evenimentelor inregistrate in tara in decurs de doua saptamani, cand o banca din Cluj si o casa de schimb valutar din Brasov au fost jefuite si in urma carora doi oameni au murit si o a treia persoana a fost grav ranita.
In urmatoarea perioada, structurile abilitate de ordine publica din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Braila vor vizita cele 51 de unitati financiar-bancare, 25 de case de schimb valutar si amanet, precum si statiile de distribuire a carburantilor din Braila, pentru a vedea cum sunt aplicate prevederile Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor. Pana in prezent, politistii au verificat 14 banci, urmarindu-se determinarea factorilor de decizie din cadrul unitatilor sa respecte prevederile legale si sa asigure securitatea locatiilor unde se manipuleaza, depoziteaza si transporta valori monetare.
Patru dintre aceste unitati au primit si amenzi, in valoare de 4.000 lei, intrucat s-au descoperit diverse aspecte legate de nerespectarea obligatiilor legale, constatandu-se ca principala problema a fost lipsa protectiei bancomatelor externe sediilor bancare. "La casele de schimb valutar politistii vor urmari urmatoarele nereguli: lipsa geamurilor antiglont, fara sertar cu preluare indirecta a valorilor, neconformitatea transportului valorilor monetare (se asigura de catre reprezentantii societatii si nu de o societate specializata), lipsa sistemului de supraveghere TVCI, nerespectarea prevederilor cu privire la protectia casei de schimb valutar prin subsistem antiefractie, supraveghere video si control acces, existenta unor case de bani nefixate in pardoseala sau perete si neprotejate cu senzori de vibratii", a precizat subinspector Jenel Sogor, purtator de cuvant al Politiei brailene.
De asemenea, la statiile de distributie a carburantilor, inclusiv tip GPL, se vor verifica existenta proiectului sistemului de alarma avizat de politie, efectuarea transportului de valori in conditiile prevazute de lege, sistemul de supraveghere video, sistemul antiefractie si daca seiful este fixat de pardoseala ori perete.

Politistii vor verifica si cat de instruiti sunt paznicii

Actiunile politistilor urmaresc si modul in care este organizata paza umana de catre conducatorii unitatilor, existenta si respectarea planului de paza, precum si gradul de instruire a personalului aflat in serviciu.
Prin verificari vor trece si modul in care se asigura protectia electronica a locurilor de depozitare a valorilor, respectiv existenta sistemelor de alarmare si supraveghere video, legalitatea instalarii acestora si mentinerea in stare de functionare, monitorizarea interventiei in cazul alarmelor de efractie si existenta caselor de bani pentru depozitarea numerarului pe timpul noptii. In atentia specialistilor se va afla si transportul valorilor monetare, urmarindu-se modalitatea efectiva de realizare a transportului de valori, mijloacele auto folosite (certificarea blindatelor, dotare, amenajare), dotarea agentilor de paza cu armament si munitie, mijloace de autoaparare si de comunicatii, portul uniformei si insemnelor specifice. "Controalele au in vedere si instruirea personalului de paza aflat in serviciu, in vederea cresterii vigilentei si capacitatii de reactie, precum si a personalului care deruleaza operatiuni cu numerar, in vederea respectarii procedurilor legale de manipulare, depozitare si transport valori monetare. Politistii vor continua verificarile si in perioada urmatoare si vor sanctiona cu fermitate unitatile controlate in cazul in care se constata nerespectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 si H.G. nr.1.010/2004", a mai adaugat subinspector Jenel Sogor.

La Braila au avut loc doua jafuri armate

In ultimii ani, in Romania s-au inregistrat peste 40 de jafuri armate, ce au vizat de la case de schimb valutar, magazine de bijuterii, benzinarii sau depozite, pana la cetateni particulari, deposedati de mici sume de bani. Doua dintre ele s-au consumat la Braila, in anii 2000 si 2002. In ianuarie 2002, trei indivizi au dat buzna intr-un magazin non-stop din Bariera Calarasilor, exact in momentul cind se facea monetarul, somandu-i pe patroni si pe vanzatoare, cu impuscaturi de pistol, sa le dea incasarile din acea zi. Speriati de focurile de arma, administratorii s-au conformat si le-au inmanat acestora peste 10 milioane de lei. Atacul s-a derulat ca dupa scenariul unui film de actiune: dupa ce au descarcat pistolul in raftul cu sticle al magazinului, tinandu-i la distanta pe patroni, banditii au insfacat banii si telefonul mobil al patroanei, dupa care au disparut. Administratorul s-a luat dupa ei, insa, in spatele blocului, chiar in momentul cand sa puna mina pe unul dintre jefuitori, una dintre alicele-bila ale armei l-a nimerit si s-a prabusit de durere. Politistii braileni au intocmit portrete-robot in baza descrierilor facute de victime, din care a reiesit ca este vorba de niste tineri cu varste de pana in 23 de ani. Arma pe care au folosit-o in acea seara, de calibrul 9 mm, nu necesita, la acel moment, aviz de port si putea fi cumparata din orice magazin de profil din tara. In acelasi mod, in mai 2000, un barbat a atacat magazinul de bijuterii al lui Gheorghe Caracostea, de unde a furat aur in valoare de 70 milioane de lei. Autorul faptei a fost prins si condamnat la opt ani de inchisoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro