Ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică "Să iubim natura" cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Trebuie să recunosc încă de la început că nu am mai ajuns în Bălțile Brăilei de peste un an și asta din cauza secetei în primul rând și altor factori ce duc de cele mai multe ori la lipsa păsărilor sălbatice de baltă. Ca și destăinuire, recunosc că aceste păsări îmi plac cel mai mult (păsările de baltă), am ajuns să le știu comportamentul și astfel să pot face fotografii frumoase cu ele.
Am plec de dimineață cu bacul, după ce mi-a fost pusă răbdarea la încercare. Am ajuns la bac imediat cum plecase unul și până s-a încărcat următorul a durat o oră, dar emoția pășirii pe „Lumea Cealaltă”, așa ziceau vechii barcagii când mergeam să trecem cu ei în baltă, a meritat. De obicei când merg să admir natura în județ, nu merg foarte mult pe jos, undeva la 4-5 km, așa că alegerea traseului din baltă a fost și pentru a face o mișcare pe teren accidentat și pe distanță mai lungă, traseul ales a avut undeva la zece kilometri dus – întors. Am ajuns pe malul celălalt și la nici 100 de metri de trecerea bac, lângă șosea ne întâmpină un mascul de fazan, frumos colorat și destul de blând, dar eu aveam aparatul de fotografiat în rucsac, așa că am ratat această pasăre, dar începutul era promițător. La urcarea pe digul de pământ am scos aparatul foto și am început aventura mult așteptată. Cea mai apropiată baltă la care am ajuns prima data este la circa un kilometru de la trecerea bac, o locație cunoscută de noi cei ce frecventăm balta, sub numele de „La Trei Morminte”.
Aici deja era larmă mare, lișițele se luptau pentru teritoriu de cuibărire, iar pescărușii cu picioare galbene se odihneau pe luciul apei. În pomi, câteva egrete mari și mici se odihneau și ele la umbră, iar pe cioatele din apă, stăteau cu aripile deschise la soare cormorani mari și mici.
Nu prea erau păsări răpitoare, în rest verdele crud părea din poveste, iar porumbeii gulerați își aranjau cuiburile în grabă.
Am plecat pe mal spre Corotișca, așa cum spuneam pe o rețea de socializare eu, locul unde în copilărie pescuiam cu tata și cu prietenii din port. Azi au plecat mulți dintre ei spre o lume mai bună. Pe drum sunt ochiuri de apă unde din loc în loc cuibăresc câteva lebede de vară. Drumul pe maul apei este anevoios din cauza copacilor căzuți și a urmelor adânci lăsate pe cărări de vaci și oi, dar nu ne lăsăm, trebuie să ajungem la Corotișca chiar dacă sunt un pic îngrijorat din cauza faptului că nu am destulă apă la mine, dar am zis să mergem, vremea era minunată.
La Corotișca am făcut pauză, am tras la umbră și am fotografiat natura care s-a trezit la viață. Păsări destul de puține, dar asta nu contează atât de mult, broscuțele sunt în alertă iar șerpii de apă caută de mâncare. Primăvara este minunată. Aici, cu ani în urmă, când eram copil, vedeai cel puțin 20 de bărci cu pescari. Acum canalul este colmatat iar apa este puțină. Am vrut să mergem și mai departe de Corotișca dar, după cum am zis, aveam apă mult prea puțină și atunci am decis să ne întoarcem. Deja vântul începuse să adie și cerul devenise plumburiu pe alocuri.
Frumusețea acestor locuri sălbatice și dinamica vieții de aici este dată și de faptul că păsările sunt altele chiar în cursul aceleiași zile. Sau poți vedea exemplare mai multe sau să nu mai vezi decât foarte puține, de aceea poți avea surprize plăcute de cele mai multe ori. Vă spuneam că am văzut lebede cuibărind, acum vă spun că într-un loc, un mascul de lebădă de vară încearcă să ne transmită că este cazul să ne îndepărtăm, că el este stăpânul acelei zone, chiar dacă partenera lui cuibărea la cel puțin 50 de metri de poteca pe unde treceam noi, Bate din aripi, zboară agitat pe cinci – zece metri, își scoate pieptul în față, am înțeles, trag câteva cadre și plecăm mai departe.
Ne întoarcem la prima baltă de pe traseu și luăm o pauza bine-meritată. Distanța dintre cele două locații este de cel puțin 3 km, iar apa de băut este la limită. Aici masculii de rață mare se luptă cu masculii de lișiță pentru cele mai bune locuri pe baltă, iar rațele cârâitoare zboară agitat pe cer, iar lângă noi aterizează cinci stârci cenușii. Liniștea este ca de obicei deranjată de către broscuțele care înoată agitate printre cioturile de copaci din apă. Din loc în loc se aude trilul inconfundabil al pițigoilor și cintezelor care prind insecte pentru puii deja scoși. Viața acestor păsări este deranjată din când în când de câte un vânturel roșu și de câte un șorecar comun, în rest se văd Dealurile Dobrogei în depărtare, iar o ghionoaie bate darabana necontenit. Iubesc balta și forfota vietăților de aici.
Am vrut să tragem o fugă și pe balta numită Groapa Stânca, dar dacă nu am mai avut apă și vântul deja ne-a adus valuri mari pe Dunăre, am zis că este cazul să ne retragem spre casă cu promisiunea că vom reveni, asta când lișițele vor scoate pui și lebedele de vară vor ieși cu bobocii la plimbare. Nu mai durează mult.
Pentru iubitorii de natură și de drumeții pe jos, vă spun că traseul parcurs de mine nu este unul greu, cea mai apropiată baltă se află la maxim 250 de metri de bac – Groapa Stânca, iar balta La Trei Morminte se află la maxim un kilometru de bac, așa că vă invit la o ieșire în natură, să ascultați broscuțele și să vedeți lebedele cum plutesc delicat pe apă. Viața aici este minunată, primăvara a reușit să pună stăpânire pe baltă.
