Dar chiar şi aşa, publicată târziu, poate nedrept de târziu, e foarte bine că revista "Carmina Balcanica" există. Ea are şansa rară de a aduna vocile scriitorilor din toată Balcania, de a uni pentru prima dată pe cei dominaţi până acum fie de indiferenţă, fie de mândrie trufaşă. Butoiul cu pulbere al Europei, cum e numită sau renumită Balcania, primeşte acum floarea poeziei. Nenorocul în istorie primeşte şansa comunicării literare. O astfel de revistă literară ce acoperă o fabuloasă arie culturală are o şansă istorică: umple un gol şi spulberă o neputinţă. Este aici în Balcani un amestec rar de popoare vechi şi popoare noi, de popoare statornice, dar şi de popoare "statornice întru nestatornicie", cum ar spune Sadoveanu. Asia şi Europa se întâlnesc aici ca două mari plăci tectonice în suprapuneri, înfruntări şi prelungiri, în expansiuni şi retrageri ce formează un dans al istoriei între răsăriri de Asie şi asfinţiri de Europă, dar şi invers, mai ales invers, între răsăriri de Europă şi asfinţiri de Asie. Acest mare vârtej de neamuri se constituie ca o poartă a Europei şi pavăză a ei. Deocamdată s-a operat doar la nivel istoric. S-au făcut cronologii, s-au acceptat influenţe, s-au trasat hărţile sinoptice ale migrărilor şi dominaţiilor. Mai precis, s-a operat doar pe suprafeţe şi s-a cartografiat un spaţiu enigmatic ce poate fi numit Deli-Ormanul Europei. Cu popoare care au învăţat în istorie mai mult supravieţuirea decât convieţuirea, Balcania este astăzi un spaţiu cultural ignorat ca ansamblu. Pare mai mult un mecanism desfăcut, dezmembrat pe canavaua istoriei. Exemple viabile din zona Europei Centrale sau din zona scandinavă nu au interesat sau nu au avut niciun ecou. Acesta este unul din adevărurile dureroase care vin din istorie. Se pare că acum e rândul poeţilor care au datoria să scoată din teacă lancea lui Ahile şi să vindece cu mânerul ei miraculos, ceea ce a rănit istoria. Din câte ştim, nu există studii temeinice de mare anvergură impuse şi acceptate în istoriografia europeană despre studiul mentalităţilor balcanice, văzute ca unitate în diversitate. O carte încă nescrisă este Istoria comună a celor zece neamuri. Istoricii, etnografii, folcloriştii au descris motive literare şi mituri comune, au studiat influenţe, au evocat răspunsuri diferite la provocările istoriei, dar o viziune de ansamblu asupra acestui colţ de lume încă nu există. Tectonica istoriei a fost prea mare şi pacea s-a aşezat greu peste pământul Balcaniei pe care îl numim fără tăgadă unul din cele mai însângerate, mai tragice şi mai nelinştite pământuri ale Europei. Se impune un nivel nou de abordare. E cazul să intre în scenă cea mai subtilă formă de evocare a sufletului naţional: literatura, iar in Balcanii întemeiaţi pe o mie de ani de singurătate, numai poezia poate să facă ecorşeul sufletului balcanic. E bine că acum la începutul destinului cultural al revistei "Carmina Balcanica", să medităm la substanţa ei virtuală, la ce poate însemna ea ca revistă literară în cultura sud-estului dunărean. Balcania este o lume la răscruce de imperii, de civilizaţii şi de religii, un palimsest cultural încă neevaluat ce stă genuin şi virginal, încremenit şi nebănuit în aşteptare. Mari teme literare se oferă aici de-a gata, deja imaginate de o istorie năvalnică şi febrilă. Ai putea zice că scriitorii balcanici nici nu mai au nevoie de imaginaţie, ei au devenit doar scriptorii care captează ceea ce oferă de-a gata, deja imaginat, istoria. Balcania este o lume în lume şi are indiscutabil o individualitate care o face unică în Europa. Între Orient şi Occident, Balcania este pentru fiecare dintre cele zece ţări care o compune un spaţiu de sinteză, un spaţiu care adună laolaltă cuceriţii şi cuceritorii, un spaţiu în care gem sinaxarele de sfinţi şi martiri, iar calendarele însângerate sunt pline de eroi. Dacă lumea a devenit un "sat planetar" globalizat şi uniformizat, Balcania cu cele zece popoare aşezate diferit în palimsestul istoriei cu vechimi şi rădăcini diferite ce îşi scriu povestea în patru alfabete şi aparţin celor trei mari religii: ortodoxă, catolică şi musulmană, îşi păstrează o anumită individualitate dată de cele şase veacuri de "creştere şi descreştere a Curţii Otomane". Marile idei reformatoare care stau la temelia Europei moderne sunt aici răstălmăcite, torsionate, tulburate până la pierderea indentităţii. Sub iatagan, istoria s-a scris altfel. Balcania, să nu uităm, e un spaţiu istoric fără Renaştere, fără Clasicism, fără Iluminism. De abia Romantismul mijlocului de veac nouăsprăzece a trezit la viaţă o lume care părea că duce o existenţă vegetală în afara istoriei. Ca o provocare de lector, vă invit să recitiţi într-un alt cod de lectură, binecunoscutele fabule ale lui Grigore Alexandrescu, urmărind malformările până la ridicol şi torsionările până la absurd ale conceptelor fundamentale pentru Europa modernă - libertate, egalitate, fraternitate şi veţi înţelege mai bine destinul balcanic. Există în Balcani o defazare dureroasă nici azi recuperată, cu proiecte naţionale de sincronizare cu civilizaţia europeană. Proiectul românesc este unul din cele mai răspicat exprimate. Nu trebuie să fii filozof al istoriei ca să înţelegi că aici totul este altfel. Totul e atipic, nu are corespundere nicăieri în Europa. La urma urmei, e aici un neam de oameni, un suflet comun cu zece expresii lingvistice, un neam orgolios, vital, adesea egoist, cu o teribilă nevoie de a recupera şi de a avea întâietate. Până şi comunismul a fost trăit aici cu o seninătate scrâşnită, altfel decât în alte părţi. Nu a avut niciodată zguduirea conştiinţelor pe care în mod normal ar fi trebuit să o aibă. Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia doreau adesea să gândească şi altfel. În Balcania istoria intră intr-o anumită ciclicitate. Memoria supunerii nu fusese pe deplin ştearsă. După al doilea război mondial doar s-au reactivat engramele oprimării cu o rapiditate pe care până acum nimeni nu a studiat-o. Era, în fond, o fatalitate care bântuia ciclic. Străbunicii o livraseră aproape întreagă strănepoţilor. Toate popoarele din Balcani au dominant un sentiment ciudat şi expresiv literar explicabil istoric şi motivat cultural: sentimentul că sunt popoare de margine cu misiune istorică pe graniţă. Există foarte expresiv şi la albanezi, şi la români, şi la sârbi, această nostalgie a unui centru îndepărtat care are undeva departe un frate sacrificat, uitat şi cu misiune la limita Europei. Românii au o întreagă literatură care evocă mândria latinităţii, căci au văzut în Paris sau în Roma sediul fratelui cel mare, ocrotitorul şi în acelaşi timp ocrotitul de sacrificiile fratelui cel mic cu misiune la marginile Europei şi latinităţii. Croaţii, slovenii şi ungurii din sud au privit cu mândrie spre Viena, căci de acolo răsărea soarele care îi salva din negura balcanică. Se poate ca slavii din Balcani să aibă şi ei un îndreptăţit sentiment de misionarism şi să vadă rostul lor la marginile slavităţii orientale. Macedonenii şi albanezii cu fabulosul lor halou istoric au amintirea ca o "alma mater". De asemenea, pentru grecii risipiţi prin Balcani e limpede că vechea Heladă a fost şi a rămas marea nostalgie. Popoarele din Balcani sunt popoare singuratice cu fratele cel mare rămas departe, adesea departe în timp şi de la care primesc misiuni tragice. De aici vine un ciudat sentiment de înstrăinare chiar de teamă faţă de celălalt. Deşi aveau mari motive istorice să fie unite împotriva ameninţării comune, numai de unire nu se poate vorbi în Balcani. Chiar şi azi, conceptul european de unitate în diversitate trebuie clădit cu răbdare şi speranţă. Azi putem spune că balcanismul este un concept tulburat, cu semantică variabilă, ce poate fi observat doar în plan sincronic şi naţional. Viziunea diacronică asupra conceptului este încă un exerciţiu de virtuozitate eseistică ce stă în germenii viitorului.
