"Care dintre personajele de mai jos, notorii în mass-media, vă este mai antipatic?", este întrebarea unui sondaj de opinie iniţiat de cotidianul "Obiectiv-Vocea Brăilei" şi postat pe site-ul ziarului.
După cum arătau rezultatele, ieri, până la ora 15.00, cititorii noştri îl desemnaseră pe Viorel Balcan, deputat PDL de Brăila, ca fiind cel mai antipatic "personaj" prezent în mass-media, cu 519 voturi. Pe poziţia a doua, la o diferenţă de doar 9 voturi, se clasa primarul Brăilei, Aurel Simionescu, cu 510 voturi. Al treilea loc îi era rezervat preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, cu 497 de voturi. Câteva ore mai târziu, ierarhia se schimbase, Simionescu fiind plasat primul şi Balcan al doilea, diferenţa dintre cei doi, în continuă schimbare, rămânând totuşi extrem de mică. Pe locul trei, tot la doar câteva voturi distanţă, era Bunea Stancu.
"Bătălia" însă nu a mai fost atât de aprigă pentru eşalonul II, (locurile IV, V şi VI). Acesta însă a fost dominat în permanenţă de liberalul Gheorghe Caruz, cu 275 de voturi, urmat de şeful poliţiei brăilene, Cătălin Chivu, cu 166 de voturi. Pentru locul VI "lupta" s-a dat între deputata PNL Diana Tuşa şi liberalul Vasile Varga.
Un detaliu extrem de interesant al sondajului îl reprezintă faptul că voturile cititorilor îi prezintă pe politicieni şi pe şeful Poliţiei, ca fiind mai antipatizaţi decât interlopi celebri ai urbei precum Titi Zgârcitu (78 de voturi) sau Titel Crăcănatu (64 de voturi).
Ultimele trei locuri ale topului sunt ocupate de: viceprimarul Brăilei, Alexandru Dănăilă - 24 de voturi, deputatul PSD de Brăila Mihai Tudose - 20 de voturi şi Constantin Iarca, liderul de sindicat al uzinei "Laminorul" - 8 voturi.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.