Mergi la conţinutul principal

Balcan şi Bădălan au depus un amendament de anulare a propunerii de desfiinţare a Judecătoriei Însurăţei

Deputaţii PDL de Brăila, Viorel Balcan şi Eugen Bădălan, au semnat împreună un amendament de anulare a propunerii de desfiinţare a Judecătoriei Însurăţei şi a Parchetului de pe lângă aceasta. Aşa cum informează cei doi într-un comunicat de presă, proiectul de lege privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea a ajuns ieri, în forma lui iniţială, la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, urmând ca acesta să fie trecut pe ordinea de zi a comisiei în perioada imediat următoare. "Deoarece fiecare judecătorie în parte, din cele 15 propuse spre desfiinţare, are specificul şi problematica ei, iar discuţiile pe acest proiect de lege se anunţă deja destul de ample, noi, deputaţii PDL ai organizaţiei Brăila, am luat decizia de a depune un amendament de anulare a desfiinţării Judecătoriei Însurăţei şi a Parchetului de pe lângă aceasta. În expunerea noastră de motive arătăm faptul că volumul de muncă din cadrul acestei judecătorii este unul foarte mare, iar desfiinţarea instituţiei în cauză ar prelungi termenele de soluţionare a dosarelor, ar genera cheltuieli suplimentare şi justiţiabilii ar trebui să se deplaseze în municipiul Brăila pentru a rezolva probleme care ţin de competenţa teritorială a Judecătoriei Însurăţei", precizează cei doi, în comunicat. Mai mult, atât Balcan cât şi Bădălan susţin că, în ciuda opiniei colegilor din opoziţie, vor urmări cu atenţie ca demersul lor să fie unul cu deznodământ pozitiv pentru instanţa în cauză: "Demersul nostru, susţinut şi de preşedintele Judecătoriei Însurăţei, este unul de implicare în problemele cetăţenilor care ne-au mandatat să-i reprezentăm în Parlamentul României şi ne dorim ca finalitatea acestuia să fie in beneficiul brăilenilor. Vom urmări cu toată atenţia circuitul acestui proiect în Camera Deputaţilor, pentru a ne susţine amendamentul depus atât în Comisia Juridică, cât şi în plenul Camerei. Dezavuăm opiniile colegilor parlamentari ai opoziţiei şi le considerăm doar declaraţii neprincipiale şi de dezinformare a opiniei publice, practici bine stăpânite de proaspeţii aliaţi politici", au adaugat cei doi parlamentari PDL de Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro