* bărbatul de 56 de ani conducea un vehicul pe raza localității Tichilești şi s-a constatat că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1,35 mg/l * şoferul din Vrancea s-a ales cu dosar penal
Un şofer vrâncean s-a cinstit bine cu alcool şi a ajuns cu autoturismul la Brăila unde a avut parte de o întâlnire cu poliţiştii. Bărbatul este acum cercetat penal.
În cursul zilei de joi, la ora 19.10, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila l-au oprit în trafic pentru control pe un bărbat de 56 de ani, din județul Vrancea. Acesta conducea un vehicul pe raza localității Tichilești.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1,35 mg/l. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.