Şofer de "BMW", oprit din drum de poliţişti. În noaptea de 19 spre 20 ianuarie, la ora 03.55, poliţişti de la Biroul Rutier l-au oprit în trafic, pe bulevardul Dorobanţilor, la intersecţia cu strada Apollo, pe Andrei D. (22 de ani), din municipiul Brăila. Acesta conducea autoturismul, deşi era sub influenţa alcoolului. "Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat că avea în aerul expirat 0,50 mg/l alcool pur, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Pe numele şoferului certat cu legea s-a întocmit dosar penal, conform Codului penal.