• la Brăila au fost înregistrate trei decese ale unor bătrâni din cadrul căminului “Sfinţii Petru şi Pavel”, însă doar doi dintre aceştia erau confirmaţi cu coronavirus • cei doi decedaţi aveau vârste de 79 şi 90 de ani • focarul a izbucnit la Căminul de bătrâni “Sfinţii Petru şi Pavel”, la sfârşitul lunii august, 77 de persoane, 72 de seniori şi 5 angajaţi, fiind depistaţi pozitiv • pe 31 august Tribunalul Brăila a anunţat că se efectuează cercetări în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale, fiind înregistrat un dosar penal având ca obiect infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor
Focarul Covid-19 de la căminul “Sfinţii Petru şi Pavel” a dus la decesul unor bătrâni. Este vorba despre trei decese înregistrate în rândul unor seniori, doi dintre aceştia fiind confirmaţi cu noul coronavirus. Aceştia aveau vârste de 79 şi 90 de ani. Decesele vin la nici două săptămâni de la descoperirea focarului, pe 21 august, 77 de persoane fiind confirmate pozitiv cu virusul SARC-CoV 2, 72 de bătrâni şi 5 angajaţi.
Având în vedere izbucnirea acestui focar, în condiţiile în care reprezentanţii căminului susţin că s-au respectat toate măsurile de protecţie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a demarat o anchetă penală, urmând să se stabilească persoanele vinovate. Precizăm că în centru erau cazaţi 131 de beneficiari şi lucrează şi lucrau 73 de angajaţi. Astfel, procurorii au dispus începerea urmăririi penale “in rem”, cu privire la faptă, în acest caz. S-a întocmit dosar penal în cauză şi cercetările continuă pentru a se stabili răspunderea penală. Deocamdată nu este vreo persoană incriminată, însă anchetatorii vor stabili care sunt vinovaţii. Chiar dacă de la Parchetul Brăila nu ni s-a comunicat exact numele căminului la care se face referire, este ştiut faptul că focarul a izbucnit la Căminul de bătrâni “Sfinţii Petru şi Pavel”, la sfârşitul lunii august.
După cum a transmis Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria (PJ) Brăila, la data de 31 august 2020, la nivelul instituţiei a fost înregistrat dosarul penal nr. 4380/P/2020, având ca obiect infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art.352 al.2 Cod penal. “În fapt, s-a reţinut că la un cămin pentru persoane vârstnice din municipiul Brăila au fost confirmate pozitiv mai multe persoane cazate în instituţie, dar şi angajaţi ai unităţii în cauză. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale. Precizăm că începerea urmăririi penale “in rem” este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a precizat reprezentantul PJ Brăila.
Cazuri Covid-19 la Căminul de bătrâni “Sfinţii Petru şi Pavel”
Numărul total de cazuri la căminul de bătrâni este de 77, dintre care 72 în rândul beneficiarilor şi 5 în rândul angajaţilor. Doi bătrâni confirmaţi cu Covid-19 au decedat la începutul acestei săptămâni. Focarul de Covid-19 de la Căminul pentru persoane vârstnice “Sfinţii Petru şi Pavel” din Brăila a fost descoperit vineri, 21 august, în timpul unei testări de rutină. După cum v-am informat, potrivit metodologiilor în vigoare, personalul de specialitate (medici, asistente, infirmiere) trebuie testat de către cei de la Direcţia de Sănătate Publică Brăila de două ori pe lună. Iniţial, patru bătrâni au fost duşi la spital, acolo unde au fost şi confirmaţi cu Covid-19. Luni, 24 august, cei de la DSP s-au întors la centrul de bătrâni, unde au prelevat probe de la 39 de beneficiari, 24 fiind declaraţi ulterior pozitivi. Marţi, 25 august, alte 100 de probe au fost luate din rândul beneficiarilor şi angajaţilor.
S-a ajuns la 28 de bătrâni confirmaţi cu noul coronavirus, la care s-au adăugat 5 angajaţi care au fost şi ei confirmaţi pozitiv: trei infirmiere, un bucătar şi administratorul căminului. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Brăila se aşteptau ca numărul celor infectaţi să crească, în contextul în care centrul are 73 de angajaţi şi 131 de beneficiari. Dacă la data de 25 august, numărul persoanelor confirmate pozitiv cu noul coronavirus era de 33, la data de 27 august, numărul acestora a ajuns la 66 (61 de seniori şi 5 angajaţi ai centrului), iar la data de 28 august numărul total al infectaţilor a ajuns la 77.
Directoarea Căminului de Bătrâni “Sfinţii Petru şi Pavel”, Manuela Băjenaru, ne-a declarat în urmă cu o săptămână, atunci când s-a aflat despre focar, că niciun angajat nu a prezentat simptome şi că, de la începutul pandemiei şi până în prezent, s-au luat toate măsurile de protecţie. Aceasta a mai spus că nu ştie de unde ar fi putut izbucni acest focar.
Redactorii “Obiectiv – Vocea Brăilei” au discutat cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Brăila care au precizat că nu au mai fost confirmate alte cazuri la căminul de bătrâni.
Noi creşteri de cazuri Covid
La Brăila, numărul de cazuri Covid a crescut, din nou. În plus, au fost înregistrate decesele unor bătrâni din cadrul căminului “Sfinţii Petru şi Pavel”, doi fiind răspuşi de coronavirus. Potrivit unor surse, al treilea bătrân decedat era negativ la testul Covid.
Ieri, 3 septembrie, au fost alte 25 de cazuri nou confirmate şi zero persoane decedate. Potrivit situaţiei transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, totalul de persoane confirmate de la începutul pandemiei este 1.783, iar cel al persoanelor decedate de la începutul pandemiei 68. Joi, erau 444 persoane în carantină la domiciliu, 335 persoane internate în spitale şi 61 de persoane izolate la domiciliu. Din totalul de 1.783 persoane confirmate 52 sunt din alte judeţe.
Reamintim că miercuri au fost înregistrate alte 24 de cazuri noi Covid, plus 3 decese provocate de virusul SARS - COV 2, două persoane din municipiul Brăila şi una din Făurei.