* flăcările au scăpat de sub control, iar incendiul i-a fost fatal proprietarului casei din localitatea Batogu * echipajul SMURD ajuns la fața locului a constatat decesul acestuia * ISU reamintește câteva reguli de bază pentru cei care utilizează mijloace de încălzire cu combustibili solizi
Un bătrân de 83 de ani, din satul Batogu, a murit ars de viu, după ce a încercat să aprindă focul în soba din dormitorul locuinței sale, iar flăcările au scăpat de sub control. După cum informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență, joi dimineață, la ora 05.16, Garda de intervenție Făurei în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cireșu au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru limitarea și lichidarea unui incendiu la o locuință din localitatea Batogu. Proprietarul, îm vârstă de 83 de ani, a încercat să aprindă focul în soba din dormitor cu materiale combustibile, fapt ce a dus la producerea incendiului. Acesta asuferit arsuri incompatibile cu viața, fiind declarat decedat de echipajul SAJ Brăila aflat la fața locului. Au ars bunurile din dormitor în proporție de 30%.
În ziua precedentă, miercuri, 11 ianuarie, la ora 17.00, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru limitarea și lichidarea unui incendiu, pe Str. Comuna din Paris din municipiu. Au ars cinci metri pătrați acoperiș din lemn acoperit cu tablă și 1 mp tavan din OSB la o bucătărie. S-au degradat tavanele la o bucătărie și o cameră de locuit. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost un coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile. Nu s-au înregistrat victime.
Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă ,,Dunărea” al judeţului Brăila reamintește populației necesitatea respectării măsurilor preventive, înainte și pe timpul utilizării mijloacelor de încălzire.
Înainte de utilizare este necesară curăţarea sobelor, hornurilor şi coşurilor de evacuare a fumului, verificarea cu atenţie a acestora, astfel încât acestea să nu prezinte fisuri sau crăpături și să fie izolate termic faţă de materialele combustibile.
Pe timpul exploatării pardoselile combustibile să fie protejate cu tablă metalică având dimensiunile de 50 cm x 70 cm, uşiţele focarelor şi cenuşarelor se vor menţine închise, respectarea distanțelor la depozitarea materialelor combustibile (peste 100 cm faţă de sobele fără acumulare de căldură și peste 50 cm faţă de sobele cu acumulare de căldură), evacuarea periodică a cenuşii rezultate, după stingerea completă a resturilor de jar, într-un loc special amenajat.
De asemenea, se interzice aprinderea focului în sobe prin stropirea cu lichide combustibile (benzină, motorină, petrol etc.), utilizarea sobelor cu uşiţele focarelor şi cenuşarelor defecte sau fără acestea, folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului sobei, supraîncălzirea sobelor, depozitarea în încăperile în care sunt amplasate sobele, a materialului combustibil pentruconsum, peste necesarul pentru 24 ore.
Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau cu uşa încuiată la încăperile unde sunt în funcţiune aceste mijloace de încălzit.