* ieri, un brăilean de 87 de ani din municipiu s-ar fi angajat în traversarea drumului în calitate de pieton, fiind suprins de un autoturism
Accident rutier soldat cu rănirea unui bătrân. În dimineața zilei de 15 februarie, în jurul orei 9.55, un bărbat în vâsrtă de 67 de ani din Brăila conducea un autovehicul pe Șoseaua de Centură, dinspre Șoseaua Buzăului spre Calea Călărașilor. Acesta a accidentat un bărbat de 87 de ani din municipiu care s-ar fi angajat în traversarea drumului în calitate de pieton. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a acestuia, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.