O bătrână din localitatea Gradiştea a avut parte de momente de groază, chiar înainte de Sfânta Sărbătoare a Crăciunului. A fost la un pas de a fi omorâtă, în propria casă, de un individ care a dat buzna peste ea şi i-a cerut banii.
Ginerele femeii a sunat la redacţie şi ne-a spus că bătrâna a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost tâlhărită, în noaptea de marţi spre miercuri. "M-a strâns de gât, să îi dau banii", a fost declaraţia victimei, după cum ne-a relatat ginerele revoltat. Bătrâna, Rada Mihalcea, în loc să se pregătească de sărbătorile de iarnă, stă acum pe patul de spital. A avut noroc că a scăpat cu viaţă, însă medicii trebuie să o ţină sub supraveghere.
Poliţiştii ne-au confirmat faptul că, în urmă cu o noapte, a avut loc o tentativă de tâlhărie în Gradiştea. Fapta a fost comisă la ora 3 noaptea, când un individ necunoscut a intrat în casa ale cărei uşi nu ar fi fost închise cu cheia. Femeia era singură în locuinţă, astfel că nu a avut cine să îi sară în ajutor. Purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, scms. Jenel Sogor, ne-a declarat că cercetările sunt în desfăşurare, urmând să se stabilească împrejurările în care a fost comisă fapta şi sa se identifice autorul. Rămâne de văzut dacă a fost vorba despre o singură persoană care a vrut să comită tâlhăria sau au fost mai multe.