• în zorii zilei, bătrâna a fost anunţată telefonic de faptul că fiica sa a fost implicată într-un accident şi va fi transportată la spital în Bucureşti, fiind pusă să plătească suma de 5.000 lei • femeia din Ciocile a luat repede banii şi a dat fuga la mirobuzul care face curse spre Brăila pentru a-i da banii şoferului care mergea spre municipiul Brăila • bărbatul a simţit că ceva nu este în regulă şi a refuzat să ia banii, anunţând Poliţia
Înşelăciunile prin metoda “Accidentul” se ţin lanţ, persoanele în vârstă fiind primele care pică în plasa indivizilor puşi pe făcut bani. O bătrână din Ciocile a trecut recent prin momente de coşmar, ea fiind anunţată de un accident în care ar fi fost implicată fiica sa. I s-au cerut bani şi femeia a mers repede la microbuz pentru a-i da suma cerută şoferului, ca să o ducă în municipiul Brăila. Conducătorul auto a simţit că ceva nu este în regulă şi a anunţat poliţia.
Poliţiştii atrag atenţia cu privire la faptul că metoda “Accidentul” este modul prin care escrocii reuşesc să obţină sume mari de bani sau alte foloase materiale, profitând de îngrijorarea ori de credulitatea unor persoane.
Cu o astfel de situaţie s-a confruntat, săptămâna trecută, o femeie în vârstă de 78 de ani, din comuna Ciocile. La data de 8 martie, ora 7.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Brăila, cu privire la faptul că, persoane necunoscute au contactat-o telefonic pe o femeie din comuna Ciocile şi au încercat să o înşele. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că, în acea dimineaţă, în jurul orei 4.00, femeia a fost contactată pe telefonul fix de către un bărbat necunoscut şi o femeie, care s-au recomandat ca fiind doctor, respectiv fiica acesteia. “Cei doi i-au comunicat faptul că fiica sa a fost victima unui accident rutier şi urmează să fie transportată cu elicopterul la o unitate spitalicească din municipiul Bucureşti, iar ca acest lucru să fie posibil, trebuie să plătească o suma de 5.000 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de transport. Lăsându-se pradă emoţiilor, femeia a dat curs solicitării, a luat din locuinţă suma cerută şi intenţiona să o trimită prin intermediul cursei de microbuz, ce urma să plece către municipiul Brăila, la ora 05.00. Din fericire, conducătorul autovehiculului, realizând că femeia este pe cale să fie înşelată, a refuzat să transporte suma de bani şi a sesizat Poliţia”, a precizat Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune.
Modul de acţiune al escrocilor este unul simplu: aceştia sună sau dau un mesaj, dându-se drept un membru al familiei ori se prezintă ca având o calitate oficială şi cer urgent ajutor financiar, ca urmare a unui accident. Oamenii sunt sfătuiţi să verifice informaţiile transmise. “Nu răspundeţi unor solicitări prin care vi se cere să depuneţi diverse sume de bani într-un cont, indiferent de motivul invocat! Nu vă lăsaţi impresionaţi de poveşti tragice, chiar dacă interlocutorul pretinde că ar fi implicate persoane apropiate vouă şi solicitaţi-i cât mai multe detalii pentru a le putea verifica ulterior. Vorbiţi-le şi rudelor mai în vârstă despre această metodă, acestea fiind victimele preferate ale escrocilor, întrucât sunt vulnerabile şi mai uşor de impresionat emoţional”, atenţionează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Persoanele care se confruntă cu asemenea situaţii trebuie să se adreseze de urgenţă celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112!!!