Bătrână din Chiscani tâlhărită în propria casă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bătrână din Chiscani tâlhărită în propria casă

Ameninţată cu toporul şi luată la pumni în propria casă de un individ pus pe furat. Un localnic din Chiscani a dat buzna în casa unei bătrâne de 86 de ani şi după ce i-a aplicat un "tratament" violent a reuşit să îi fure suma de 3.000 de lei. Tâlharul de 35 de ani, care nu este la prima faptă de acest gen, a ajuns la arest. 

Potrivit anchetatorilor, vineri seara, Dănuţ Başa (35 de ani), aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns prin efracţie în imobilul localnicei în vârstă de 86 de ani şi a deposedat-o, prin acte de violenţă, de suma de 3.000 de lei. Sâmbătă, tâlharul a fost prezentat Judecătoriei Brăila, care a admis propunerea de arestare preventivă. Pe numele individului a fost emis mandat pe o perioadă de 29 de zile, pentru infracţiunile de tâlhărie şi violare de domiciliu, acesta fiind "cazat" în arest. "În seara zilei de 10 ianuarie, prin escaladarea gardului şi forţarea uşii de acces, inculpatul Başa Dănuţ a pătruns în locuinţa părţii vătămate, Ştefana D., de unde prin violenţă (ameninţarea cu un topor şi lovirea cu pumnul în zona feţei, ce a avut ca urmare diagnosticul de traumatism cranio-cerebral prin agresiune, hematoame periorbitale, multiple contuzii faciale, contuzii membre inferioare, escoriaţii mâna stângă) a sustras suma de 3.000 de lei", a declarat procuror Gheorghe Velea, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
În faţa judecătorilor, procurorul de caz a precizat că inculpatul a săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, arătând că există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul rezultă din modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, respectiv în timpul nopţii şi prin escaladare şi efracţie, inculpatul folosind o toporişcă în activitatea de ameninţare a bătrânei, precum şi lovirea cu pumnul în zona feţei, având ca urmare leziunile specificate în fişa UPU, a arătat procurorul. Anterior, Dănuţ Başa a săvârşit fapte similare, pentru care a fost sancţionat administrativ.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro