• poliţiştii din Jirlău au fost sesizaţi de către o localnică de 81 de ani despre furtul unor bunuri din locuinţă • hoţul este un tânăr
Un tânăr a dat buzna în locuinţa unei bătrâne şi a plecat cu mai multe bunuri. Poliţiştii l-au luat la întrebări.
La data de 16 mai, ora 9.45, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Jirlău, au fost sesizaţi de către o localnică, în vârstă de 81 de ani, cu privire la faptul că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute i-au sustras mai multe bunuri din locuinţă. S-a dat imediat startul verificărilor şi poliţiştii l-au depistat pe un tânăr de 23 de ani, din comuna Galbenu, bănuit de comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat şi predat persoanei păgubite. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat.